Anda Adam și soțul ei, surprinși în ipostaze cum rar mai vezi, dar… Cine le-a ”tulburat” liniștea
Artistă internațională, vloggeriță, dar și familistă convisă. Anda Adam și soțul ei au profitat din plin de zilele însorite de februarie și și-au scos fetițele la plimbare, într-un parc din Capitală. Aceștia au fost surprinși în ipostaze în care rar i-am mai văzut. CANCAN.RO are imaginile cu cei doi îndrăgostiți și vi le prezintă în exclusivitate.
Îmbrăcați lejer, dar asortați ca întotdeauna, Anda Adam și soțul au atras toate privirile în parc. Vedeta a ales trening negru și o bluză în jurul taliei, iar Yosif, tricou negru și o pereche de pantaloni nude. Cât timp micuțele s-au bucurat de atracțiile din parc, cântăreața și soțul ei și-au găsit locul pe o bancă. Cu brațul constant în jurul soției lui, Yosif a aprobat tot ce Anda i-a arătat pe telefon.
(CITEȘTE ȘI: ANDA ADAM S-A APUCAT DE ONLYFANS! CE TARIF ARE FOSTA IUBITĂ A LUI VICTOR SLAV)
Liniștea celor doi nu a durat foarte mult, căci la un moment dat, cântăreața a fost întreruptă de o fană pentru câteva fotografii. Dar, cum Anda este fată bună, i-a oferit tinerei fotografia mult dorită și imediat s-a întors la ceea ce făcea. CANCAN.RO a surprins-o pe Anda în timp ce se cuibărea în brațele soțului său, timp în care și-a luat, însă, din nou telefonul în mână și a început să scrolleze.
Cu cine a dat nas în nas vedeta
La scurt timp, Alin Gălățescu și-a făcut și el apariția în parc. Criticul de modă a fost însoțit de fiica sa, dar și o doamnă roșcată. Imediat, vedeta s-a ridicat și a mers către bunul său prieten. Cei doi s-au îmbrățișat, s-au pupat și s-au bucurat de revedere. Ba mai mult, cele două doamne au făcut cunoștință, semn că roșcata pare a fi o prezență nouă în peisaj. Discuția dintre cei doi nu a durat însă foarte mult și fiecare s-a întors la partener. Atât doamna care-l însoțea pe Alin Gălățescu și Yosif, soțul cântăreței, păreau extrem de plictisiți de discuția interminabilă dintre Anda și Alin.
Cântăreața, mai îndrăgostită ca niciodată
Anda Adam și Yosif trăiesc o poveste de dragoste din vara lui 2021. Yosif nu a stat prea mult pe gânduri și, la doar câteva luni după ce a întâlnit-o pe vedetă, a cerut-o de soție. Momentul s-a petrecut într-un cadru de vis. Cântăreața a spus ”Da” în timpul unei vacanțe în Turcia, mai exact, în Cappadocia. Iar cum atunci când dragostea adevărată există, timpul nu este un impediment, la finalul anului 2022, îndrăgostiții au spus marele ”Da” în fața ofițerului stării civile.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.