A venit și cina romantică! După fotografia de pe Instagram în care Anda Adam apărea alături de un bărbat misterios, cei doi aveau să-și „oficializeze” relația cu o escapadă la mare. Nu s-au mai ferit, așa cum nu aveau să o facă nici miercuri seara, când noul iubit a scos-o pe cântăreață la restaurant, la Mandaloun. CANCAN.RO a obținut, în exclusivitate, imaginile care vorbesc de la sine. El o sărută în repetate rânduri, apoi „curg” selfiuri în cascadă.
Zvon pentru început, certitudine nu după mult timp: Anda Adam este în pragul divorțului! Relația cu Andrei Nicolescu începuse să scârțâie, dar artista a mers înainte până când, în mod evident, nu a mai fost chip de reconciliere.
Dar bomba avea să vină odată cu fotografia postată de un afacerist din Oradea, unde apare alături de Anda. Și nu e deloc una întâmplătoare, după vreun concert sau, pur si simplu, o întâlnire, așa, din senin! Nu, Anda stă lângă chipeșul tatuat, iar privirile lor trădează iubirea. Nimic nu a spus cântăreața, până într-o zi, când…
La mare a apărut cu el, apoi pe Instagram a dedicat ”versuri” iubirii, iar miercuri seara au ieșit la cină. Alături de un alt cuplu, Anda și iubitul ei au descins în restaurantul Mandaloun și aveau să-și declare, pe față, sentimentele. Comanda a fost imediat rezolvată de ospătar, iar cei patru s-au înfruptat din mâncărurile alese și dintr-un delicios pahar de Martini Fiero. După care, voie bună.
Afaceristul a stat numai cu ochii numai pe Anda, pe care a sărutat-o în repetate rânduri. Și pentru ca ”memoria” să nu se reseteze, și-a asigurat și o „colecție” de selfiuri, în care apare, îndrăgostit, alături de iubita lui.
(CITEȘTE ȘI: ANDA ADAM, PRIMA APARIȚIE PUBLICĂ CU IUBIȚELUL CARE POARTĂ BENTIȚĂ ROZ)
Narghileaua n-a lipsit! Anda s-a așezat lângă ea și a testat-o. Perfect. După o perioadă în care a inhalat aburii, a venit rândul lui. S-a ridicat de pe scaun și s-a așezat în stânga artistei, lângă narghilea, cu care s-a delectat. A venit apoi timpul să părăsească restaurantul. Cei patru au ieșit bucuroși, după o seară reușită, s-au salutat și s-au retras către mașinile care, cât ai clipi, i-au dus în cuibușoarele de nebunii.
Andrei Nicolescu avea să transmisă un mesaj cu privire la ruperea relației cu Anda Adam. A vorbit în termeni laudativi despre artistă și a recunoscut problemele care au intervenit în căsnicia lor și care au dus la ruperea acesteia. “Orice om e liber să facă ce vrea cu viața lui. Eu unul nu o să îmi spăl rufele în public, nu am făcut-o și nu am să o fac niciodată.
Nu am apărut nici când au fost subiecte frumoase sau importante în viața noastră, mai ales acum, să vorbesc despre mama copilului meu. Ce contează ce probleme avem noi?
(NU RATA: DECIZIA LUATĂ DE ANDA ADAM DUPĂ SCANDALUL CU AMANTA! UNDE A PLECAT CÂNTĂREAȚA ȘI CU CINE)
Eu nu întreb pe nimeni despre familia lui! Iar Anda este liberă să facă ce crede ea că e mai bun pentru viața ei. Are tot dreptul și merită orice își dorește.
Cred că acum este și puțin dezorientată și, oricum, trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, dar pentru mine este un om deosebit, care m-a ajutat în viață și, cândva, mi-a demonstrat că m-a iubit. Și mai presus de orice, este mama lui Evelin”, a spus Andrei Nicolescu, la Antena Stars.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.