Îngrijorată, Anda Adam a făcut mărturii alarmante azi-noapte, la scurt timp după ce plecase din Olimp spre București. “Bă, m-a luat poliția!”– așa și-a început șirul dezvăluirilor într-una dintre filmările publicate pe Instagram Stories. Ulterior, cântăreața a spus adevărul despre ceea ce i s-a întâmplat, dar și ce a urmat după ce au apărut două echipaje ale oamenilor legii.
Vezi și: Anda Adam a apărut pe plajă fără soț. Am filmat-o cum s-a hârjonit în apă cu…
Anda Adam și-a speriat apropiații și fanii noaptea trecută, în jurul orei 00:00, după ce a urcat pe Instagram Stories o înregistrare în care a spus pe un ton serios următoarele mărturisiri: “Bă, m-a luat poliția! Deci, nu o mașină de poliție, ci două. E groasă!”. La scurt timp însă, ea a publicat o nouă filmare în care a dezvăluit că oamenii legii nu au oprit-o în trafic după ce ar fi făcut vreo ilegalitate, ci ca să o ajute pentru că a făcut pană cu BMW-ul i8 pe care și l-a tunat de curând. Ea a filmat și holțșurubul care i-a intrat în roata bolidului.
“Am glumit, am pană și domnii mă ajută, sunt foarte drăguți. Au chemat chiar și o vulcanizare mobilă în Olimp, că altfel nu am cum să ajung acasă, la fată. Mulțumesc! Vă mulțumesc din suflet”, a afirmat artista care era fericită și nerăbdătoare să pornească la drum și să ajungă acasă la Evelin. Ea nu a menționat nimic despre soțul ei, Andrei Sorin Nicolescu.
Când a venit duba care aparține unei vulcanizări mobile, Anda Adam a exclamat: “Yupii! Vai, cât de tare! Genial! Cum, nici nu știam că există așa ceva, vă jur! Mulțumesc, Poliția Română să trăiască! Dau de băut azi. N-aveți voie să beți, mă scuzați. Dau o ciocolată, a spus cu zâmbetul pe buze”.
Află și: Anda Adam, mesaj cu subînțeles după zvonurile despre divorț
Într-un alt filmuleț, cântăreața a împărtășit următoarele trăiri: “Mi-am dat seama că mă iubește Dumnezeu și, în seara asta, mi-a scos poliția în cale ca să îmi rezolv problema, să pot să mă duc acasă să dorm lângă fetița mea. Vă mulțumesc din suflet! Nu uitați, notați numărul de telefon, în caz că faceți pană, există vulcanizare mobilă. Vă pup tare”. Ea a ajuns în Capitală în jurul orei 02:30, după cum puteți observa în galeria foto a articolului.
“Nu divorțăm. Sunt niște aberații. Nu am depus actele. Cei care au scris, să îmi spună și mie la ce notar am depus actele că eu am uitat. Am auzit că s-a scris și că am stabilit pensia alimentară, Doamne ferește. Nu este nimic adevărat. Noi suntem bine. Eu acum sunt cu Evelin, vorbesc cu mama care este în America. Am multă treabă cu proiectele mele, am grijă și de fetița mea”, a declarat cântăreața la începutul acestei luni pentru publicația VIVA!.