Anda Adam e prea ocupata cu muzica, Victor, sportul si catelul Mercy „Ca sa faci nunta si copii, trebuie sa ai timp. Eu nu am”

De: Cancan
Publicat: 20/03/2011 | 00:00
Deschisa. Anda este un interlocutor agreabil, vorbind cu lejeritate despre orice subiect referitor la viata ei

Ai scos de curand o piesa noua, „Trust”. E ultima dupa o oarecare pauza.

Da… Dar am decis impreuna cu casa de productie sa scoatem o piesa la fiecare trei luni. Acum nu mai e ca inainte, cand se ducea lumea la raft sa cumpere CD-uri… Daca ai inspiratie, scoti o piesa si o lansezi, nu o mai tii la sertar.

Ai deja in spate 15 ani de muzica. Este greu sa tii pasul cu mai tanara generatie?

Cred ca lor le este greu lor sa tina pasul cu mine! (Rade) Nu spun asta cu rautate, pentru ca sunt colegii mele, ci pentru ca eu am multa experienta. Fiecare piesa, fiecare concert te maturizeaza, te formeaza si te invata sa devii din ce in ce mai bun. In ceea ce priveste aspectul fizic, este alt subiect. Cred ca e un lucru care tine de gena. Daca genetic esti inzestrat cu niste lucruri bune, nu trebuie decat sa le intretii. Ma trag dintr-o familie de sportivi, eu insami am facut sport.

Acum mai faci?

Fac, dar nu acasa. Merg la o sala unde ma antrenez de trei-patru ori pe saptamana, am si un antrenor care ma supravegheaza, dar nu ca nu as stii ce sa fac. E altceva cand e cineva acolo care iti zice: „Hai, inca doua serii, inca trei!”. Plus ca si concertele ma solicita foarte mult…

Apropo de asta, cum te intelegi cu dansatoarele?

Contrar celor spuse prin ziare cum ca nu am o relatie foarte buna cu ele, ca sunt foarte rea, ca le-am batut, vreau sa profit de aceasta ocazie si sa spun ca nu s-a intamplat niciodata asa ceva. Nu am batut pe nimeni niciodata. Cei care ma cunosc stiu ca sunt o pacifista convinsa. Avem o relatie foarte buna.

Ca tot vorbeam de relatii… Cum e cu Victor?

Relatia merge foarte bine. De foarte multe ori presa ne-a despartit si ne-a impacat. Noi nu am fost despartiti niciodata.

Sunteti deja de patru ani impreuna. Pe cand nunta?

Asta e un subiect pe care nu ca il evit, dar… Normal ca ne-am gandit… Problema este ca stam foarte prost cu timpul. El are un program dificil, eu la fel. Ca sa faci nunta trebuie o planificare, sa fii sigur ca nu se intampla nimic… De exemplu, planifici ceva peste cateva luni, dar eu nu stiu ce fac saptamana asta. Am un concert in Statele Unite in scurt timp. Stau si ma gandesc ce s-ar intampla daca as fi planificat nunta in saptamana aia in care are loc un eveniment atat de important pentru cariera mea. Ce faci? Ai doua variante – anulezi nunta sau concertul.

Ce ai anula?

Maiiii! Intrebare dificila! Cred ca as face nunta la New York. (rade) As lua mai multe bilete de avion si as duce oamenii acolo, ca sa fac totul. Eu sunt mai perfectionista asa…

Pana la urma cate operatii estetice ai?

E, am una singura, despre care am si vorbit. In rest, nasul este al meu, buzele sunt ale mele, fundul este al meu. Victor va poate confirma ca sunt suta la suta naturala.

Nu ai vrea sa faci un copil?

Offf… Asta e un subiect delicat. Imi plac foarte mult copiii, insa momentan am un copil mai mic, alearga pe aici, e mai imblanit asa (catelul Mercy – n.r.). Cu un astfel de subiect nu poti sa te joci. Trebuie sa iti faci timp, sa fii convins ca esti pregatit.

Dar sunt cantarete de la noi care au facut nunti, copii si si-au continuat cu succes cariera. De ce ele pot si tu nu?

Ajungem iar la acelasi subiect, timpul. E o mare problema. Ca sa faci nunta si copii trebuie sa ai timp. Eu nu am. O sa am si copii. In cazul altora… nu stiu, ma gandesc ca ele au ceva ajutor, mame, soacre, o sora… eu sunt mai singurica asa. Mama e in America, tata e in Australia, sora nu am, fratele e tot in Australia.

Dupa atatia ani de muzica, esti bogata?

Pentru mine bogat inseamna sa ai iaht, avion, proprietati. Or, nu am. De exemplu, joc la loto, deci… Dar nu imi lipseste nimic. Daca as castiga la loto nici nu stiu ce mi-as lua. Am masina, am casa, pot sa imi permit sa imi cumpar ce vreau.

Hai sa presupunem ca ar trebui sa te duci pe o insula pustie. Ce obiecte ai lua cu tine?

Cu siguranta nu as lua telefonul! As lua insa laptopul, as lua un inel de argint pe care mi l-a daruit mama. Un cadou de la un admirator de cinci ani care mi-a scris el acolo cu manuta lui ceva pentru mine. As lua o rochita frumoasa, o crema, ca sa nu ma ard, de protectie solara!! Uite, apropo de asta, Victor ma anunta mereu cand sunt radiatii solare si ma avertizeaza sa nu ma expun… stie care sunt limitele.

Care e cel mai frumos cadou pe care l-ai primit?

Catelul meu, Mercy. Mi l-a daruit Victor, de ziua mea. L-a pus intr-o cutie in spatele scaunului de la masina si mi-a spus sa ma intorc usor, sa ma uit in spate. M-am intors si nu am vazut nimic. El mi-a zis sa ma uit jos. Cand m-am uitat, era asa o chestie mica, cu ochi mari, care se uita in sus. Am inceput sa tip, eram isterizata, catelul s-a speriat si el, ce-o fi zis: „Cine e nebuna asta?” L-am luat in brate, l-am pupat!

5 secrete

1. Nu suporta atingerea pestilor

Cand eram mai mica, eram pe un colac si cineva ma tragea cu o salupa. Am nimerit intr-un banc de pesti, cred ca erau sute. A fost ingrozitor. Ca si cum ai face baie intr-o cada plina cu peste! Imi plac pestii, dar sa ma uit la ei, am o fobie cand e vorba sa ii ating.

2. Marcata de un fan dubios

Era la un moment dat un tip care facuse o obsesie pentru mine, ajunsese sa imi trimita acasa pachete. Cand se trece de o limita devine inspaimantator! Intr-o zi mi-a trimis pasaportul lui in original. Plus filmari cu el si familia lui… A fost ceva foarte neplacut.

3. Triseaza cu ciocolata

Oricat sport as face si chiar daca am si un nutritionist care imi da sfaturi apropo de dieta… nu pot sa renunt la ciocolata. Asa ca din cand in cand trisez si mai infulec cate un pic. Nu pot sa ma abtin!

4. Vrea mai multe spectacole de balet

Unul din marile mele regrete ascunse, sa zic asa, e acela ca la noi nu se duc oamenii mai des la balet si ca nu exista interes pentru asta. Am fost afara la astfel de spectacole si sunt minunate. Mi-ar placea sa existe si la noi o mai mare dorinta, o incurajare pentru acest act artistic minunat.

5. Viseaza la un duet cu David Guetta

Mi-ar placea sa cant in duet cu David Guetta. Poate ca, de fapt, nu este chiar imposibil… daca stau sa ma gandesc. Este artistul care in momentul asta mi se pare cel mai complex si chiar mi-as dori sa colaborez cu el.