Anda Adam se înscrie în rândul mămicilor care au scandalizat internauții. Vedeta și-a sărutat fetița pe buze, iar gestul a stârnit reacții acide din partea fanilor din mediul online. Ce spun specialiștii despre acest lucru?
Anda Adam și fetița sa Evelin sunt extrem de apropiate. Cele două petrec majoritatea timpului împreună, iar vedeta îi face toate poftele cele mici. Recent, cele două au ieșit la piscină, iar dup ce s-au bălăcit în apă, s-au relaxat sub razele soarelui. (CITEȘTE ȘI: ANDA ADAM ȘI IUBIȚELUL NU SE ABȚIN CHIAR DACĂ SUNT ÎN PUBLIC!)
Anda Adam și-a dorit să imortalizeze ziua de relaxare petrecut alături de fiica ei, însă ipostaza în care s-a fotografiat a stârnit numeroase controverse. Într-o postare de pe rețelele de socializare, Anda Adam apare în timp ce își săruta fiica pe gură. Acest lucru a stârnit reacția internauților.
Mulți dintre fanii din mediul online ai blondinei au apreciat fotografia și au glumit spunând că își doresc și ei să aibă pare de un sărut. Însă au existat și cei care au taxat-o dur spunând că un astfel de gest este total nepotrivit.
View this post on Instagram
Se pare că gestul făcut de Anda Adam este într-adevăr nepotrivit conform specialiștilor. Acest gest ar putea inhiba mai târziu copilul și îl face să perceapă o conotație greșită a gestului.
„Însă în cazul copilului foarte mic acest gest este contraindicat înainte de toate din cauze care ţin de igienă. Şi medicii recomandă să nu facem acest lucru din considerente legate de sănătatea copilului. Iar pe măsură ce copilul creşte, devine un gest cu încărcătură sexuală.
Copiii ştiu să facă diferenţa de timpuriu între un sărut între un băiat şi o fată, faţă de sărutul părintesc sau cel din prietenie. Mai ales că în zilele noastre observă astfel de modele pe stradă, în reviste, la televizor, sărutul pe buze fiind perceput ca specific între femeie şi bărbat. Acest lucru este evident şi la copiii de grădiniţă, până la clasele 1- 4, mai ales când unui băiat începe să-i placă o fetiţă şi se mândreşte dacă s-au pupat pe gură. Deci pentru ei are o semnificaţie puternică în ideea că le place o persoană de sex opus. Nu este o atracţie sexuală conştientizată la acel moment, bineînţeles, dar ea există. De aceea, dacă părinţii obişnuiesc să facă acest gest, copilul poate ajunge să fie confuz în ceea ce priveşte semnificaţia lui şi chiar să fie jenat. Mai ales că sunt părinţi care fac acest gest şi în public”,a explicat psihologul Keren Rosner, pentru site-ul Adevărul.ro.