Anda Adam s-a decis să mai dea jos câteva kilograme, asta după ce a părăsit Exatlon-ul și s-a operat la picior. Vedeta s-a apucat serios de treabă, ține o dietă de lungă durată, deloc strictă, însă cu rezultate vizibile în timp și face foarte mult sport. Până în acest moment, cântăreața a slăbit câteva kilograme, însă nu este mulțumită, vrea să ajungă la 55 de kilograme. Acum are 59 de kilograme, deci trebuie să mai dea jos patru kilograme, însă nu se grăbește
“Greutatea mea ideala este de 55 de kilograme. Cand am 55 de kilograme ma simt bine in pielea mea, sunt slaba si plina de energie. Mai jos de 55 de kilograme nu ma simt ok”, a declarat Anda Adam.
Cântăreața își dorește nespus de mult să rămână gravidă. De asemenea, ea a mărturisit că își dorește să aibă un băiețel. Totodată, vedeta a vorbit despre cât de greu le-a fost ei și soțului ei la început, când Evelin avea doar câteva luni. Cei doi nu au avut parte de niciun ajutor și nu ieșeau nicăieri, nici măcar la un film în oraș.
„Am avut totul pregătit de la început. Acum are doi ani şi patru luni Evelin, mă gândeam că ar fi bine să aştept să intre la gradiniţă ca să putem să ne ocupăm noi de al doilea copilaş. Are cât de cât un program. Nu este uşor, te solicită foarte mult un copil şi pentru cineva care are o carieră şi activitate aşa intensă este un pic mai greu. Nu am avut ajutor. Am stat eu cu soţul meu până la un an şi 11 luni. Nu am ieşit cred că nici la un film, am stat numai cu copilul. Anul trecut a stat mama mai mult în ţară ca să ne ajute cu fetiţa. (…) Să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă şi să pot să fac un copil pentru că ne dorim asta. Planul meu a fost aşa, mi-aş dori fetiţă şi băieţel, acum e şi cu divinitatea, nu e doar ce ne dorim noi”, a declarat Anda Adam.