Anchete în Botoșani după ce un profesor de religie ar fi lovit un elev cu capul de perete
Două anchete au loc în județul Botoșani după ce mama unui elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca a cerut intervenția medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de urechi și lovit cu capul de perete de către un profesor de religie.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani au declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, pentru a se stabili ce s-a întâmplat cu exactitate la o școală din județ. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX, că un elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca a fost agresat, în timpul orei de religie, chiar de către profesor, un preot din altă localitate.
Mama elevului a sunat la 112 și a cerut intervenția medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de o ureche și lovit cu capul de perete, pentru că făcea gălăgie la ore. Copilul a fost transportat la spital, având urechea ruptă.
La rândul său, inspectorul şcolar general al ISJ, Gabriel Hârtie, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o comisie anchetează cazul.
„Vor lua cei din comisie o decizie față de faptele domnului profesor. Acesta este acuzat că a lovit un copil la ora de religie, este și preot. Dacă se adeverește că a avut loc o agresiune fizică, indiferent de intensitatea ei, toleranța este zero. Se vor lua măsurile care se impun și care pot ajunge până la încetarea raportului de muncă, dacă este adevărat. Predă al treilea an, nu a mai avut abateri. Până pe 31 august anul acesta mai avea contract de muncă la școală. Vom discuta cu părinții, cu domnul profesor, dar și cu elevii din clasă. Indiferent de circumstanțe, nu are nicio scuză dacă este adevărat. Datoria noastră este să ne controlăm și să le dăm educația care trebuie”, a spus Gabriel Hârtie.