Anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei, dar și cartela SIM a fetei într-un parc din Caracal, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei, dar și cartela SIM, într-un parc din Caracal. Totodată, alte surse apropiate anchetei arată că Gheorghe Dincă ar fi îndrumat procurorii într-un parc din Caracal, unde a indicat două locuri unde erau haine, cartela și telefonul fetei.
Bărbatul care a spus că le-a ucis pe Alexandra și pe Luiza, a oferit, în cadrul anchetei, noi indicii care sunt verificate, vineri, la locuința acestuia, din Caracal. Echipe complexe verifică fiecare detaliu, inclusiv gropile betonate.
Surse din Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” au declarat pentru MEDIAFAX că rezultatele expertizei antropologice finalizate vineri arată că oasele ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparțin unei fete cu vârsta între 15 și 17 ani.
De asemenea, conform surselor citate, expertiza genetică, cea care ar putea determina dacă rămășițele osoase ridicate din casa de la Caracal și trimise la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” conțin ADN-ul celor două tinere, este în continuare în lucru.