Anchetatorii au găsit în casa lui Gheorghe Dincă un laptop! Își înregistra monstrul victimele?!
Au avut loc noi percheziții în casa lui Gheorghe Dincă și s-au găsit un laptop și un aparat foto pe lângă cele trei telefoane.
Avocatul familiei Melencu a făcut declaraţii tulburătoare despre casa lui Gheorghe Dincă. Acesta a participat la percheziţii.
„Această casă, în integralitatea ei, mai ales parterul, inclusiv curtea, inclusiv acea încăpere unde a ţinut fetele, cu patul acela de fier, înfiorător, pute totul a cadavru. Credeţi-mă, şi din pământ iese mirosul, şi din jur, şi din încăperile acelea”, a spus Tonel Pop, avocatul familiei Melencu.
De asemenea, după aproape două săptămâni de la aflarea tragediei, anchetatorii au început să spargă gropile cimentate din curtea lui Gheorghe Dincă.
Fragmente de oase și dinți, găsite într-o lizieră pe traseul Caracal-București
Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști specializați din cadrul Poliției Române, au continuat marți percheziția la casa din Caracal a lui Dincă Gheorghe, dar au făcut cercetări și într-o zonă indicată de suspect, respectiv o lizieră situată pe traseul Caracal-Bucureşti.
“În urma cercetării la fața locului efectuate în cursul zilei de astăzi, la locul mai sus menționat, după cernerea cenuşei, au fost identificate și alte fragmente osoase și dinți. Menționăm că, medicii legiști aflați la fața locului au concluzionat faptul că, resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană”, se arată într-un comunicat de presă DIICOT, remis MEDIAFAX.