Anchetă la Vaslui. Două adolescente dintr-un centru de plasament, abuzate sexual

Publicat: 20/07/2019 | 10:18
Anchetă la Vaslui. Două adolescente dintr-un centru de plasament, abuzate sexual

Anchetă internă la DGASPC – Direcția pentru Protecția Copilului – Vaslui. Un individ care s-a drept angajat al unui ONG ar fi pătruns în incinta centrului de plasament și ar fi abuzat sexual două minore de 12, respectiv 13 ani. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele care au dus la o astfel de întâmplare nefericită.

„Poliţiştii bârlădeni au fost sesizaţi la data de 17 iulie cu privire la faptul că o minoră de 12 ani a fost victima unui abuz sexual. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi stabilite cu exactite împrejurările în care s-a produs fapta sesizată”, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui, conform mediafax.ro.

Totul s-a aflat în timpul ședințelor de terapie

Bărbatul se dădea drept angajat al unui ONG şi astfel ar fi pătruns în centrul de plasament în care cele două fete, de 12 şi 13 ani, locuiau de câteva luni. Acesta ar fi reuşit să le învoiască pe fete şi să le scoată în oraş, timp în care le-ar fi abuzat sexual. Psihologul centrului de plasament a fost cel care a aflat ce se întâmplă, în cadrul şedinţelor de terapie.

Şi conducerea DGASPC Vaslui a declanşat o cercetare disciplinară. „Se face anchetă internă şi cercetare disciplinară pentru salariaţi pentru că ar fi lăsat pe cineva să intre”, a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.