Anchetă la unul dintre cele mai mari spitale din Capitală. S-au adus acuzații grave la adresa angajaților!
Un angajat al Spitalului Clinic de Urgentă „Bagdasar Arseni”ar fi furat două recipiente cu dezinfectant de mâini. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au început o anchetă.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din Bucureşti a fost înregistrat la data de 28.04.2020 dosarul penal nr. 2866/P/2020 îm care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt (…), ca urmare a sesizării formulate de reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgentă Bagdasar Arseni Bucureşti cu privire la faptul ca un angajat al unităţii spitaliceşti ar fi sustras doua recipiente conţinând dezinfectant de mâini”, anunţă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
La începutul lunii aprilie, un bărbat a fost reţinut de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după ce ar fi sustras mii de măşti şi dezinfectant de la o unitate sanitară la care lucrează pe care le-a vândut unor oameni, potrivit a1.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, poliţiştii au făcut două percheziţii, una domiciliară şi alta la locul de muncă al unui bărbat care ulterior a fost depistat în judeţul Teleorman. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE KLAUS IOHANNIS! CARE SUNT CONDIȚIILE PENTRU RIDICAREA CÂT MAI RAPIDĂ A RESTRICȚIILOR)
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în data de 29 03 2020, în afara orelor de program, s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns în depozitul şi ulterior în magazia unităţii sanitare unde are locul de muncă, şi de unde ar fi sustras 2000 de măşti şi recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice. Au fost identificate şi restituite de către suspect un număr de 550 măşti de protecţie”, se arată în comunicat.