Anchetă la un liceu din Gorj, după ce un profesor ar fi fost implicat într-un caz de viol
Conducerea ISJ Gorj a început o anchetă la Liceul Tehnologic Țicleni, după ce un profesor de sport a recunoscut că a fost condamnat într-un caz de viol, pe care susține că nu l-a comis, și într-un furt de produse de înfrumusețare din Italia.
Conducerea ISJ Gorj i-a solicitat profesorului în vârstă de 49 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, să prezinte certificatul de integritate comportamentală. Dascălul a mers la Poliție și a solicitat documentul, urmând să primească rezultatul peste câteva zile.
Inspectorul general școlar din cadrul ISJ Gorj, Marcela Mrejeru, susține că profesorul a mărturisit că a fost condamnat pentru un viol, însă susține că nu l-ar fi comis el. Potrivit inspectorului, dascălul a prezentat la ISJ un cazier și urmează ca, în câteva zile, să aducă și certificatul de integritate comportamentală.
„El a venit și mi-a povestit că fapta cu violul se întâmpla acum 31 de ani și că el nu a fost violatorul, au fost alți doi, care au luat opt ani, iar el a luat doar un an, a fost condamnat doar cu un an. În ceea ce privește Italia, spune că a fost șofer și că a furat cu unii. A recunoscut, până la urmă, dar este doar ce spune el. Așteptăm certificatul. Cazierul e curat. Așteptăm rezultatul și așteptăm să se întoarcă și directorul din proiect, facem anchetă la școală”, a declarat pentru mediafax.ro Marcela Mrejeru.
Profesorul plătit cu ora
Potrivit acesteia, profesorul este încadrat la plata cu ora la Liceul Tehnologic Țicleni.
„El nu este angajatul Inspectoratului Școlar. Niciodată nu a avut hărtie de la ISJ. Nu este trimis de inspectorat, i s-au dat ore de către director, de către școală. Câteva ore are, nu are toată norma”, a spus Marcela Mrejeru.
Directorul liceului din Țicleni, Mihai Istrate, se află în Italia, în cadrul unui proiect. Acesta nu a putut fi contactat telefonic de corespondentul MEDIAFAX pentru a oferi un punct de vedere în acest caz. Nici profesorul de sport nu a fost găsit ca să comenteze acuzațiile care i se aduc. Potrivit unor surse, cei doi sunt veri.
Jurnaliștii italieni au scris că, în 2010, bărbatul ar fi fost arestat după ce ar fi intrat într-un supermarket din Italia și ar fi furat produse de înfrumusețare și câteva albume de muzică. Potrivit presei italiene, acesta a fost judecat și condamnat la un an de închisoare și două sute de euro amendă.