Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani a anunţat că şcoala unde a avut loc incidentul în urma căruia un elev îl acuză pe profesorul de religie că l-ar fi agresat pentru că nu ar fi vrut să facă semnul crucii a început o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-au întâmplat lucrurile şi pentru a lua măsurile care se impun.
Purtătorul de cuvânt al IŞJ Botoşani, Ciprian Manolache, a declarat pentru News.ro, că şcoala respectivă a început, luni, o anchetă la şcoala unde un professor de religie este acuzat că ar fi agresat un elev.
“Şcoala Gimnazială Cristineşti, în calitate de angajator, efectuează o cercetare disciplinară în scopul de a stabili eventualele sancţiuni ce se impun a fi luate cu privire la acest caz. IŞJ Botoşani monitorizează derularea anchetei şi eventual va interveni dacă măsurile propuse de către unitatea de învăţământ nu respectă legislaţia în vigoare sau realitatea faptelor”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IŞJ Botoşani.
El a menţionat că ancheta în acest caz începe luni şi va dura câteva zile, la finalul cărora vor fi făcute publice rezultatele cercetării disciplinare.
Conform stirileprotv.ro, preotul l-ar fi luat de urechi pe băiat şi l-ar fi dat cu capul de perete pentru că nu a vrut să-şi facă semnul crucii.
Băiatul de 11 ani a fost dus acasă, cu urechea plină de sânge, de un sătean care l-a văzut pe marginea drumului, iar mama copilului a chemat ambulanţa. La spital medicii au constatat că băiatul are mai multe traumatisme. I-au făcut un examen tomograf şi l-au internat pentru investigaţii amănunţite.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a autosesizat în acest caz, considerând că „este inadmisibilă folosirea violenţei, indiferent în ce grad”.