Ancheta CANCAN.ro de la Spitalul Fundeni provoacă şi prima reacţie oficială. A crescut numărul morţilor suspecte! ”De fapt, nu sunt 4, ci…”

De: Cancan
Publicat: 25/03/2017 | 00:00

CANCAN.RO revine astăzi cu noi informaţii-bombă despre acest caz. Răzvan, ginerele pacientului Liviu Ion Costea, care a decedat după un transplant de ficat, susţine că o altă persoană a murit ieri în Spitalul Fundeni din cauza bacteriilor. “Ieri a murit cineva, în jur de  40 de ani”, a declarat Răzvan pentru CANCAN.RO. Legat de socrul său, bărbatul spune că este decis să dea în judecată Spitalul Fundeni. Îi dau în judecată. Rudele celorlalţi pacienţi care au murit din cauza bacteriilor sunt foarte îndurerate, şocate, şi de aceea le este foarte greu să se alăture cauzei mele, dar nici ele nu vor să lase lucrurile aşa, a precizat acesta.

Ginerele lui Liviu Ion Costea susţine că a discutat cu medici din Spitalul Fundeni şi că unul dintre aceştia i-a transmis să lupte pentru ca alte vieţi să fie salvate. “Medicii nu au nicio vină. Un medic din spital mi-a spus să ne luptăm, să facem tot ce se poate să salvăm alte vieţi, ne-a declarat acesta.

Acesta este certificatul de deces al pacientului Liviu Ion Costea

După ce Spitalul Fundeni a anunţat că ar fi vorba de două decese, nu patru, aşa cum CANCAN.RO a dezvăluit, Răzvan susţine că numărul deceselor este chiar mai mare de patru. “Sunt mai mult de 4 decese, din informaţiile mele ar fi în jur de 8. Tânărul de 28 de ani avusese un transplant în urmă cu vreo 10 ani. În spital a luat o bacterie şi aceasta a fost cauza morţii. O altă femeie de 60 de ani care a murit a făcut o operaţie, dar nu de transplant. Mi s-a spus că e o problemă cu bacteriile în spital şi că toată lumea riscă, a precizat Răzvan.

Ginerele lui Liviu Ion Costea ne-a declarat că, după articolul publicat de CANCAN.RO, Spitalul Fundeni a trecut deja la măsuri. “La etajul 3 au adăugat pe uşi şoc septic>>. Eu am fost la managerul spitalului şi am depus sesizare în cazul socrului meu, ne-a spus Răzvan.

“Sunt un om cinstit şi corect, de fiecare dată când a fost cazul să iau măsuri, am luat, a declarat pentru CANCAN.RO managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.

Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni

Dacă aveţi orice informaţii suplimentare legate de acest caz, vă rugăm să ni le trimiteţi la deja cunoscuta adresă pont@cancan.ro.