Anca Ţurcaşiu, dezvăluiri despre soţia fiului său. Cum a decurs prima discuţie dintre cele două
Anca Țurcașiu este în culmea fericirii. Radu, fiul său, în vârstă de 23 de ani, s-a căsătorit recent cu aleasa inimii. Cei doi formează un cuplu de aproape trei ani. Iată cum a decurs prima discuţie dintre cunoscuta artistă şi actuala sa noră.
În urmă cu patru zile, cei doi tineri au mers în fața ofițerului stării civile şi au spus cel mai important „DA” din viaţa lor.
Anca Ţurcaşiu a mărturisit în cadrul unui interviu faptul că deocamdată nu s-a obişnuit cu rolul de „soacră mare”, însă este foarte fericită că acest lucru s-a întâmplat. Mai mult, artista a explicat faptul că nu va interveni în căsnicia celor doi, ci le va fi alături cu sfaturi ori de câte ori este nevoie.
CITEŞTE ŞI: ANCA ȚURCAȘIU ESTE PREGĂTITĂ SĂ IUBEASCĂ DIN NOU! „NU SUNT GREU DE CUCERIT”
În ceea ce priveşte relaţia pe care o are cu nora sa, Anca Turcaşiu a dezvăluit că se înţelege foarte bine cu aceasta, ba chiar o consideră pe aceasta copilul său.
„În niciun caz nu mi-am imaginat această postură într-un fel anume! De altfel, aleasa fiului meu mi-a spus pe numele mic încă din primul moment. Nu știu dacă e cel mai bun cuvânt.
Am considerat-o pe Andreea ca și copilul meu.
Nici nu se pune problema să mă amestec în povestea lor sau să observ ceva de la distanță. Dacă ei vor dori un sfat sau o părere, atunci, da, cu dragă inimă mă voi implica.
Dar altfel, voi fi aici doar pentru a le oferi iubire și protecția mea permanentă”, a sunat „promisiunea de credință”, a declarat Anca Țurcașiu pentru playtech.ro .
Anca Ţurcaşiu, dezvăluiri despre fericitul eveniment
Dorinţa mirelui a fost ca evenimentul să fie unul restrâns, iar alături de el şi partenera sa au fost doar prietenii apropiaţi, dar şi familia.
„A fost foarte emoționant și foarte frumos, pentru că Radu era extrem de emoționat, amândoi erau, nu știau ce li se întâmplă, toți ochii erau ațintiți asupra lor. De trei ani sunt împreună, ei sunt foarte discreți și nu prea le place să vorbesc despre ei. Evenimentul a fost foarte discret. Sunt niște copii foarte buni, foarte tandri, foarte romantici, se înțeleg minunat, trăiesc fiecare zi cu mare intensitate și multă iubire, se completează reciproc. Eu am trăit toată aceasta perioadă de trei ani alături de ei și pot să spun că sunt un cuplu extrem, extrem de legat”, a dezvăluit artista.
Sursă foto: Instagram