Anca Țurcașiu, declarație superbă de dragoste! Imagine de colecție publicată de vedetă

Publicat: 19/05/2024 | 17:59
Anca Țurcașiu i-a transmis un mesaj superb tatălui său / sursă foto: Cancan.ro

Anca Țurcașiu (54 de ani) are un respect deosebit față de familie. De altfel, actrița are o relație specială cu tatăl ei, Cornel Țurcașiu. Pe rețelele de socializare, vedeta a încărcat imagini, dar și un mesaj superb pentru părintele ei. Totul a stârnit emoția celor îi urmăresc activitatea din mediul online!

Anca Țurcașiu are o relație specială cu tatăl ei, Corneliu Țurcașiu. Vedeta în vârstă de 54 de ani povestea, în urmă cu ceva timp, că părintele i-a fost alături la fiecare pas, după ce a divorțat de medicul Cristian Georgescu. De data aceasta, în spațiul public, actrița a încărcat imagini de colecție. În dreptul acestora, a notat un mesaj superb, care i-a înduioșat pe cei care o urmăresc pe platformele de socializare. Vedeta și-a deschis sufletul și a mărturisit că este fericită în prezența tatălui ei și că îi poartă o iubire incomensurabilă!

„Cum aș putea să nu fiu decât cea mai fericită, în brațele lui. Tata, cel minunat, cel cu care râd și plâng, cel care e tot timpul „acolo” cu cea mai înțeleaptă vorbă și care mă iubește „definitiv”, așa cum afirmă mereu! Te iubesc nemăsurat, tata!”, este mesajul superb transmis de Anca Țurcașiu tatălui său.

Vezi și ANCA ȚURCAȘIU MAI FERICITĂ CA NICIODATĂ, LA PATRU ANI DUPĂ DIVORȚ. „MĂ DECLAR ÎNDRĂGOSTITĂ IREMEDIABIL”

Anca Țurcașiu s-a fotografiat alături de tatăl ei / sursă foto: Instagram

„Fii binecuvântată cu mulți ani împreună cu dânsul, să nu-l superi, să nu-l contrazici, indiferent de situație, stai la povești cu dansul, fă-ți timp cât mai des pentru idolul tău, pentru noi fetele cel mai frumos și cel mai bărbat e tata. Vă doresc viață lungă împreună!”, „Îmbrățișează-l și pupă-l până nu mai poți, al meu de un an nu mai este, al naibii de greu îmi este”, „Da. Acum se vede cât ești de fericită! Să fiți iubiți!”, „Așa tată, așa fiică, sănătate multă și numai bine familie”, sunt o parte din mesajele primite din partea utilizatorilor, pe Instagram.

Vezi și  CE FACE MEDICUL CRISTIAN GEORGESCU, LA 4 ANI DE LA DIVORȚUL DE ANCA ȚURCAȘIU. A ANUNȚAT ÎN DIRECT CĂ VA DEVENI BUNIC!

Anca Țurcașiu a divorțat după o căsnicie de peste două decenii – tatăl ei i-a fost aproape, la fiecare pas

După ce actrița a divorțat, tatăl ei i-a fost aproape. Vedeta în vârstă de 54 de ani și medicul Cristian Georgescu au decis să pună punct unei relații care a durat 22 de ani. După ce s-au separat legal, vedeta și-a vindecat rănile sufletești în prezența tatăl ei, Corneliu Țurcașiu. În cadrul emisiunii moderate de Cătălin Măruță, actrița și-a deschis sufletul și a vorbit despre persoana care a ajutat-o să-și aline suferința.

„Imaginează-ți că este foarte important să ai niște brațe care să te cuprindă în această viață. Eu le am pe ale lui și nu numai. Dacă stăm să ne gândim, foarte mulți oameni au apărut mai târziu în viața mea sau au intrat și au ieșit din viața mea. El a fost tot timpul acolo, de când m-am născut”, a mărturisit Anca Țurcașiu. Vezi AICI mai multe detalii.

Sursă foto: Cancan.ro, Instagram