Anca Serea și Adi Sînă se mută în casă nouă! Cum arată vila de 500.000 de euro
Anca Serea și Adi Sînă se mută în casă nouă! Cuplul a ales să nu părăsească cartierul în care locuiesc în prezent, au ales doar o casă care să le ofere mai mult spaţiu. Pentru că cei șase copii au crescut şi au fiecare nevoie de spaţiul lui, părinţii au acţionat în consecinţă.
Anca Serea și Adi Sînă s-au apucat serios de treabă. Cei doi au reuşit să vândă vechea vilă în care locuiau şi au investit 500.000 de euro în cumpărarea altei case. Familia acestora a locuit mult timp în Cernica, fiind vecini cu Smiley și Andreea Bănică. Însă, în 2019 aceştia s-au mutat în chirie din cauza faptului că pierdeau multe ore în trafic.
Astfel, din Cernica aceştia s-au mutat într-un cartier rezidenţial din Pipera de care s-au îndrăgostit, mai ales că pot ajunge foarte repede la şcoala copiilor, dar şi la locul de muncă. Deşi erau mulţumiţi de casa în care stăteau, și-au dat seama de faptul că nu mai este chiar atât de încăpătoare, mai ales că cei șase copii ai lor au crescut.
„Aveam nevoie de spațiu, copiii au crescut, au crescut și nevoile”
Singura soluție a fost să caute o casă mai mare, iar norocul a fost de partea lor, pentru că au găsit fix ce şi-au dorit. Anca Serea și Adi Sînă sunt extrem de încântaţi de viitoarea lor casă, însă deocamdată nu se grăbesc să se mute până nu o să o renoveze exact aşa cum îşi doresc.
„Da, este adevărat, am schimbat locuința. De curând ne-am luat o casă în același cartier, în apropierea celei în care am locuit până acum. Aveam nevoie de spațiu, copiii au crescut, au crescut și nevoile. Deocamdată nu ne-am mutat, pentru că suntem în renovare și suntem în căutare de mobilă pentru căsuță. Cei mici sunt foarte entuziasmați, se adaptează foarte ușor cu noul loc, nu ne facem griji”, a dezvăluit Anca Serea pentru click.ro.
Sursă foto: capturi YouTube