Anca Serea și Adi Sână au mari probleme! De curând, cei doi au fost dați în judecată de patronal unul complex imobiliar în care au locuit. Este vorba de o sumă restantă pe care Anca și Adi ar fi trebuit să o plătească.
Mai mult, și asociația de proprietari a urmat pasul patronului complexului imobiliar. Asociația de proprietari al unui complex rezidențial din comuna Cernica îi cheamă pe Anca Serea și pe Adi Sînă în instanță, într-un dosar care are ca obiect ”pretenții”. Procesul este unul civil și se referă la o sumă de bani pe care reprezentanții asociației consideră că cei doi o datorează. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cornetu pe 20 noiembrie, însă primul termen nu a fost încă fixat, scrie wowbiz.ro.
Anca Serea, Adi Sînă și cei șase copii se mutau, pe când nu se vorbea de pandemia de coronavirus, în Pipera. Au lăsat casa cochetă din comuna Cernica pentru vila generoasă de 500.000 euro. ”Ne doream mai mult spațiu și am decis să facem această schimbare majoră. Casa în care ne-am mutat este situată în Pipera și am închiriat-o. Încă nu am cumpărat-o pentru că este important pentru noi să vedem cum se vor acomoda copiii. Ei merg la aceleași școli și grădinițe, aici nu am făcut deloc modificări și nici nu cred că vom face pentru că nu vrem să le dăm peste cap programul. Dacă lor le va fi mai bine aici, atunci noi vom cumpăra această frumoasă căsuță”, a dezvăluit Adi Sînă pentru Click, la acea vreme. (CITEȘTE ȘI: ANCA SEREA, REACȚIE SUBLIMINALĂ DUPĂ CE S-A SPUS CĂ NU A MAI PLĂTIT ȘCOALA PRIVATĂ A COPIILOR: “DOARE CÂND TE LUPȚI CU TEAMA, SUFERINȚA”)
Anca Serea avea să piardă procesul cu școala privată la care învață doi dintre copiii ei, acolo unde adunase datorii de peste 3.500 euro. În luna ianuarie, vedeta va ajunge din nou în fața instanței, chemată tot de respectiva instituție de învățământ, probabil pentru o altă datorie neachitată.