Anca Serea, probleme grave atunci când vine vorba de vacanțe: ”Foarte greu îmi gestionez stările acestea de anxietate”
Anca Serea se luptă cu stări de anxietate de fiecare dată când pleacă într-o vacanță. Vedeta și-a deschis sufletul în fața fanilor de pe rețelele de socializare și a mărturisit din ce cauză trece prin momente cumplite chiar înainte cu câteva zile de a călători.
Prezentatoarea de televiziune, Anca Serea, a plecat recent în vacanță, în Italia, alături de soțul ei, Adi Sîna pentru a se relaxa. Cei doi călătoresc foarte des, dar cu toate acestea, vedeta TV a mărturisit că este un adevărat chin când vine vorba despre o nouă plecare.
CITEȘTE ȘI: ANCA SEREA A FĂCUT ANUNŢUL SURPRINZĂTOR, DUPĂ 11 ANI DE RELAŢIE CU ADI SÎNĂ
Cu ce probleme se confruntă Anca Serea, de fapt, atunci când pleacă în vacanță
Anca Serea și-a deschis sufletul și a vorbit despre faptul că atunci când pleacă într-o nouă călătorie are stări de anxietate. Vedeta TV le-a povestit fanilor săi de pe Instagram că intră în panică chiar cu 3-2 zile înainte de a pleca într-o excursie. Bruneta a mai declarat că îi este dificil să călătorească și susține că face atacuri de panică cu câteva zile înainte să plece în orice vacanță.
”Mă pregătesc de un zbor, îmi este tare, tare greu. N-am avut cea mai bună stare pentru că îmi este frică, însă Adrian a fost alături de mine și îi mulțumesc că m-a suportat. Foarte greu îmi gestionez stările acestea de anxietate! De frică… Eu intru în această stare înainte cu 2,3 zile, dar știu că trebuie să-mi înving frica. Sunt puțin amețită”, a mărturisit Ana Serea, pe pagina personală de Instagram.
Adi Sîna și Anca Serea adoră vacanțele în Italia
Cu toate că îi este greu să își stăpânească stările de anxietate, Anca Serea a plecat recent în Italia, alături de Adi Sîna. Cei doi îndrăgostiți au plecat în această vacanță pentru a se bucura de relaxare și de clipele petrecute împreună. Chiar dacă aceasta se confruntă cu diferite stări ce nu îi dau pace înainte de plecare, odată ajunsă la destinație, se poate relaxa și bucura de priveliște.