Anca Serea a născut al șaselea copil. Câte ore a durat travaliul
Anca Serea a devenit mămică pentru a șasea oară, în urmă cu puțin timp. Vedeta a stat în travaliu aproximativ trei ore.
Așteptarea a luat sfârșit! Anca Serea a anunțat, astăzi, pe contul ei de socializare că se îndrepta spre maternitate pentru a o aduce pe lume pe fetița ei, la clinica Sanador din Capitală. Iar în urmă cu puțin timp, după aproximativ trei ore de travaliu, vedeta a devenit mămică pentru a șasea oară.
Mămica și soțul ei sunt în culmea fericirii, iar frățiorii micuței nou-născute abia așteaptă să-și cunoască surioara. Sarcina a decurs bine, iar Anca Serea nu a avut motive de îngrijorare. (CITEȘTE ȘI: ANCA SEREA, DESPRE SEXUL ÎN TIMPUL SARCINII: “SIMT CĂ SE BUCURĂ MAI MULT”)
”Am luat patru kilograme, mă simt excelent. Nu am pofte, nu am grețuri, nimic, e un bebe tare cuminte. Voi naște tot natural, ca pe toți ceilalți copii ai mei. Doar nu o să mă apuc acum, la al șaselea, să fac cezariană! Am fost și i-am cumpărat un cărucior, hăinuțele urmează. Copiii noștri de-abia își așteaptă surioara. De altfel, Sarah a fost cea care a ales numele micuței, sunt foarte entuziasmați. Pe noi sarcina nu ne-a luat prin surprindere, o așteptam. Nu am spus niciodată că nu mai vreau copii, poate să mai vină și al șaptelea”, declara Anca Serea în urmă cu ceva timp pentru click.ro.
Anca Serea nu s-a supărat pe criticii ei
În vârstă de 38 de ani, Anca Serea a subliniat că, deși a fost jignită de unii dintre internauți, ea nu s-a supărat pentru că și-a învățat lecțiile din trecut. (NU RATA: ANCA SEREA, IMAGINI INCENDIARE. CE A FĂCUT VEDETA ÎN LIFT)
“Nu e nimic mai frumos decât să ai copii, dorința de a face lucruri bune vine de la ei. Au fost opinii în online, dar nu m-au supărat, ar fi culmea la vârsta și experiența mea. M-au numit: «cloșcă», «iepuroaică», «doamna Bamboi». Bunicii și părinții noștri considerau că e normal să procreezi. Eu niciodată nu m-am gândit la partea financiară, conectată de bani. Sunt convinsă că va fi foarte greu”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii “La Măruță”.
Pe timpul sarcinii, Anca Serea s-a confruntat și cu o anemie însă, cu ajutorul medicilor, a reușit să se stabilizeze.
“Sunt foarte activă, deși sarcina asta nu a fost cea mai bună din punct de vedere al sănătății. Am probleme cu o anemie severă, dar am reușit, împreună cu medicii, să o stabilizăm… Nu e ușor, dar e foarte frumos. Am chemat ambulanța de două ori, am avut tensiunea mică, am anunțat târziu și familia despre sarcină”, a mai povestit soția lui Adi Sînă.