Anca Serea a făcut anunţul surprinzător, după 11 ani de relaţie cu Adi Sînă

Publicat: 22/04/2022 | 22:29
Anca Serea / Sursă foto: Captură video Youtube

Anca Serea și Adi Sînă sunt printre cele mai stabile și unite cupluri din showbizul românesc. A existat o perioadă în care s-a speculat că cei doi s-ar despărțit. Anca Serea a făcut un anunț surprinzător, după 11 ani de relație cu Adi Sînă.

Anca Serea a explicat, printr-un mesaj, cum este partenerul ei de viață, Adi Sînă, de fapt. Cei doi formează un cuplu extrem de solid și sunt împreună de 11 ani. S-au maturizat împreună, și-au întemeiat o familie și sunt alături unul de celălalt, chiar și în cele mai grele momente.

„Regula principală e să nu se culce pe-o ureche nici femeia, nici bărbatul. Altfel ne plafonăm, ne plictisim… Pentru mine e foarte important să mă țină în priză și să știe ce să facă. E un partener cu care nu mă plictisesc niciodată. Găsim tot timpul să facem ceva împreună, sau să mă agite cu ceva, chiar să mă și enerveze uneori.

Noi suntem foarte diferiți, suntem structurați diferit și ne completăm foarte bine, ăsta cred că e un secret. În rest nu gândim la fel sub nicio formă. Numitorul comun sunt familia și copiii, dar nu e simplu deloc. Încă mai există atracție, avem 11 ani împreună, suntem foarte bine. Avem și perioade și perioade, dar în general suntem ok. Ne-am maturizat, avem și o vârstă, el face 45. Una e la 25-30, alta e acum”, a spus Anca Serea pentru Impact.ro.

Vezi și ANCA SEREA ȘI ADI SÎNĂ AU AJUNS LA FUNDUL SACULUI? CASA DE 500.000 DE EURO I-A DUS LA SAPĂ DE LEMN: ”STĂM CU CHIRIE DE DOI ANI”

Anca Serea, mămica a șase copii

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună patru copii: Noah, Ava, Moise Petru și Leeah. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă, a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara. Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015.

Sursă foto: captură video Youtube