Anca Parghel a fost stabilizata cu transfuzii de sange

De: Cancan
Publicat: 15/11/2008 | 00:00

Dupa trei zile de spitalizare, starea sanatatii artistei continua sa fie extrem de critica. Desi prognosticul medicilor continua sa fie sever, familia artistei, prezenta zi si noapte alaturi de aceasta, continua sa spere intr-o minune, dupa ce, ieri, Anca si-a recunoscut fiii si a redevenit constienta. In cursul zilei de ieri, specialistii Spitalului Universitar de Urgenta „Elias”, care se ocupa de Anca Parghel, au decis sa-i faca acesteia transfuzii cu sange, deoarece analizele au aratat ca acesta este plin de toxine. „Starea sa de sanatate a fost critica in momentul internarii, insa acum este constienta si chiar si-a recunoscut fiii. Pentru noi, stabilitatea aceasta este relativa, pana cand medicii se vor pronunta”, ne-a declarat Andrei David, PR-ul trupei Fly Project. Acesta a adaugat ca sanatatea solistei, diagnosticata si operata in vara acestui an de cancer ovarian, s-a inrautatit din cauza faptului ca, in ultima vreme, Anca a muncit foarte mult ca sa finalizeze „Colind pentru Romania”, album care va fi lansat la inceputul lunii decembrie. Totodata, David spune ca, momentan, nu mai poate fi vorba de transplantul de ficat pe care artista urma sa il faca intr-o clinica din Viena. „Viena este o tinta suficient de indepartata ca sa o abordam acum”. In timp ce boala isi continua evolutia cu prognostic sever, familia Parghel nu conteneste sa primeasca mesaje de incurajare din partea sutelor de fani, care, in trecut, au asistat la izbanda Ancai in lupta cu cancerul. (S.O.)