Anca Pandrea, de urgență la spital. “Mi s-a făcut rău în casă și…” Cum se simte soția regretatului Iurie Darie
Pe 14 martie, în ziua în care Iurie Darie ar fi împlinit 93 de ani, Anca Pandrea a ajuns, de urgență, la spital. Femeia și-a dislocat umărul și a avut nevoie de orteză. După ce a fost externată, a povestit tot ce a pățit la o emisiune TV.
Anca Pandrea a petrecut prima partea a zilei de la Spitalul de Urgență. Soția regretatului Iurie Darie a căzut în casă și a avut nevoie de îngrijiri medicale. După ce și-a revenit, femeia a fost prezentă în cadrul unei emisiuni unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă, dar și despre marele actor.
“Am tot avut probleme de sănătate în ultima vreme, a venit salvarea de mai multe ori la mine pentru că mi s-a făcut rău și am căzut în casă și m-am lovit ba la cap, ba la picior, ba nu știu unde. Acum am pățit-o din nou și m-au ajutat prietenii să mă îmbrac pentru că mi-am dislocat umărul stâng și un domn doctor foarte drăguț m-a ajutat și mi-a pus o orteză la umăr. O să mă mișc dificil pentru că este greu să o fac și fără și cu, însă acum nu am ce să fac. Am ajuns foarte dimineță la doctor și apoi m-am culcat un pic pentru că sunt invitată la A7TV să vorbesc despre Iura al meu, despre povestea noastră de dragoste și cum au fost anii aceia pentru noi. Am jucat ultima oară împreună în serialul „Numai iubirea” de la Acasă și am fost și colegi în puține piese de teatru, însă important a fost că am fost împreună și ne-am iubit fără să ne intereseze ce se vorbea în jurul nostru”, a spus Anca Pandrea, potrivit click.ro.
Anca Pandrea suferă de mai multe afecțiuni cronice
Anca Pandrea suferă de mai multe afecțiuni cronice, printre care și o insuficiență cardiacă și pulmonară. În contextul pandemiei de coronavirus, actrița s-a protejat cât a putut pentru a nu contracta virusul ucigaș.
Problema nu a avut legătură cu noul coronavirus, Anca Pandrea fiind testată negativ. Actrița și-a făcut mai multe investigații medicale în Capitală, iar acum așteaptă rezultatul analizelor.
“M-am ferit tot timpul, am urmat toate măsurile de igienă. În plus, am stat mai mult în casă, am evitat să mai merg cu mijloacele de transport în comun. Îmi voi face alte analize și investigații, să văd de la ce a fost. Eu sufăr de insuficiență cardiacă, am probleme cu coagularea sângelui, probleme cu glanda, dar și o gastrită. Până acum, am ajuns la patru medici diferiți și toți mi-au pus același diagnostic, insuficiență cardiacă pulmonară de gradul 3. Nu este prima oară când leșin, dar nu mi se mai întâmplase asta de ceva timp, eu fiind sub tratament. Am fost la medicul de familie, la doctorul meu și am luat trimiteri unde am nevoie. Acum aștept rezultatele”, a spus, recent, Anca Pandrea.