Anca Dinicu și Paula Chirilă au făcut plajă pe „ieftineală”! „Gina” lui Bendeac și co-prezentatoarea „Xtra Night Show”, la sexy-bikini

Publicat: 17/08/2021 | 23:51

Vedetele se refugiază tot mai des pe litoral, pentru a se relaxa și pentru a se bucura de soare. Dacă unele dintre ele merg pe cheltuieli mari și preferă să închirieze cele mai scumpe șezlonguri și să frecventeze cele mai scumpe cluburi, Paula Chirilă și „Gina” lui Bendeac au preferat să stea la soare pe „ieftineală”, iar CANCAN.RO vă prezintă imaginile exclusive.

Anca Dinicu – alias „Gina” lui Bendeac din „Băieți de oraș” – și Paula Chirilă au demonstrat că nu ai nevoie de sume colosale, la mare, pentru a te relaxa.

Și-au luat costumele de baie din dulap și câteva prosoape pe care le-au așezat direct pe nisipul fierbinte, așa că nu le-a mai rămas decât să se lase mângâiate de razele soarelui.

Paparazzii CANCAN.RO au fost pe fază și le-au zărit, în toată splendoarea, astfel că vă putem arăta imaginile de senzație. Cu trupurile bronzate și cu încă o prietenă alături, Paula Chirilă și Anca Dinicu au petrecut ore bune pe prosop, la soare, bucurându-se din plin de vacanță și relaxare.

Dacă unele dive preferă cele mai scumpe șezlonguri, cele două au preferat, cel mai probabil, să investească banii de vacanță în alte lucruri mult mai folositoare, căci vorba aceea: ori pe șezlong, ori pe prosop, soarele tot la fel te răsfață!

Paula Chirilă și Anca Dinicu, la relaxare pe „ieftineală” / Sursă foto: CANCAN.RO

(NU RATA: PAULA CHIRILĂ: ”DOUĂ SĂPTĂMÂNI AM MÂNCAT SLĂNINĂ FĂRĂ PÂINE!”+ A DAT PE BLAT LA ACTORIE ȘI A MUNCIT LA URGENȚE)

Anca Dinicu a fost cerută în căsătorie – răspunsul a fost „NU”

Cunoscută pentru rolul „Gina Felea” din „Băieți de oraș”, Anca Dinicu a povestit, recent, totul despre ceea ce se anunța a fi cel mai important moment al vieții ei. Actrița a mărturisit că a fost cerută de soție, însă pretendentul nu a avut parte de un răspuns pozitiv.

Într-un interviu la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Florin Ristei a întrebat-o pe Anca Dinicu dacă a fost cerută în căsătorie vreodată, iar actrița a divulgat micul ei secret.

“Da, nu am acceptat. I-am spus în față. Nu s-a pus în genunchi, a făcut o întreagă regie, s-a prefăcut că-i e rău și nu m-a surprins. Eram în Amsterdam și nu mi se părea contextul de-așa natură”, a povestit Anca Dinicu la matinalul de la Antena 1.

I-a fost colegă Stelei Popescu la numai 8 ani

Anca Dinicu a fost colegă cu regretata Stela Popescu, pe vremea când avea numai 8 ani.

“Eram mult prea mică să conștientizez cu cine am onoarea să fac schimb de replici. Eu eram nepoata și mă ținea pe genunchi. O fire blândă, o voce caldă. Vibra bunătate, prima mea tentativă de a transpune adevăruri a funcționat datorită ei.

Emisiunea se numea «Pentru dumneavoastră, doamnă». Și întâlnirile cu Adriana Trandafir, Carmen Tănase și Anca Sigartău au contribuit la formarea mea profesională, la consolidarea personalității artistice și, ce este mai important, la stabilirea unor contacte umane prețioase”, a povestit Anca Dinicu pentru Libertatea.

(CITEȘTE ȘI: PAULA CHIRILĂ A AJUNS PE MÂNA MEDICILOR, DIN NOU. DAN CAPATOS A FĂCUT ANUNȚUL ÎNGRIJORĂTOR)

Paula Chirilă, probleme de sănătate

La începutul acestui an, Paula Chirilă a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce a suferit două crize renale.

În urma investigațiilor, medicii au diagnosticat-o pe vedetă cu dispepsie ulceroasă, boală cauzată de consumul unor medicamente anti-inflamatorii pe care blondina le lua pentru o hernie de disc acutizată.

„Am stat până pe la 4 dimineața. Am stat în perfuzii, sub observații. E un început de ulcer. Dispepsie ulceroasă se numește, trebuie să țin regim. Am luat tot felul de pastile pentru durerile cauzate de hernia de disc. Mi s-a spus să nu mai fac așa ceva”, a spus Paula Chirilă, la Xtra Night Show, la momentul respectiv.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.