Anaser Duduianu, cel care l-a “scuturat” de 200.000 de euro pe Florin Salam, râde de Poliția Română. Urmărit general, interlopul se relaxează în SUA
Anaser Duduianu, interlopul care l-a jefuit, ani la rând, pe Florin Salam, râde de Poliția Română din SUA, acolo unde ar fi reușit să fugă. Urmăritul general este activ pe rețelele sociale, unde transmite mesaje prietenilor și postează fotografii în care apare super relaxat, de parcă ar fi în vacanță.
În timp ce oamenii legii se fălesc la TV că liderii clanului Duduianu sunt reținuți și că, în viitorul apropiat, clanul va fi dizolvat, Anaser, considerat drept urmașul tatălui său, Cristofor, la conducerea grupării, stă liniștit în SUA și privește amuzat ce se întâmplă în România.
Arestat în lipsă într-un dosar în care este acuzat că, alături de Aramis, fratele său, l-ar fi jefuit sistematic pe pe Florin Salam, de la care ar fi luat peste 200.000 de euro, Anaser transmite salutări prietenilor din România și nu numai, de dincolo de ocean.
Anaser Duduianu a fugit în SUA
În primă fază, Anaser Duduianu ar fi fugit în Anglia, unde frecventa o locație în care aveau loc partide ilegale de poker. La un moment dat, în timp ce poliția îl căuta de zor, interlopul a luat bătaie de la mai mulți craioveni și a fost internat în spital. Nici atunci nu a fost prins de oamenii legii, deși incidentul a fost mediatizat.
Ulterior, ar fi obținut un set de acte cu care a reușit să ajungă în Mexic. De acolo, ar fi fost preluat de niște călăuze, care l-au dus pe teritoriul SUA, unde s-a format o grupare de români specializată în comiterea de infracțiuni cu carduri bancare clonate, exploatarea de cerșetori și înșelăciuni cu aur fals. Banii sunt investiți în mai multe afaceri la prima vedere legale, după care trimiși în România, potrivit spynews.ro.