Situația actuală dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a făcut înconjurul lumii. Cei doi au fost protagoniștii unor scene greu de anticipat, în plină stradă, însă nu sunt singurele celebrități care au trecut prin așa ceva, chiar dacă, în cazul lor, circumstanțele sunt oarecum diferite.
Situațiile neplăcute în care s-au trezit vedetele au ajuns rapid virale, iar uneori au intervenit și autoritățile. Toată lumea a aflat, de exemplu, de cazul Alexandrei Stan, care a fost agresată de impresar.
În urmă cu aproximativ 9 ani, cântăreața a avut parte de cele mai negre momente din viața sa. Marcel Prodan a părăsit-o pe Alexandra Stan pe un drum județean din Constanța, unde artista a fost găsită de către un echipaj de poliție. Anii au trecut însă artista nu a putut da uitării episodul.
Pentru a trece peste traumă, Alexandra Stan a făcut numeroase vizite la psihoterapeut.
Alt caz în care o celebritate a fost agresată este cel al Danielei Crudu. Bruneta pare că nu a avut deloc noroc în dragoste, întrucât a fost de două ori bătută de foștii iubiți. Dacă prima oară a primit doar câteva palme de la Mihai Costea, alias Nilă, a doua oară Cruduța s-a ales cu nasul fisurat și mai multe contuzii la nivelul feței. Pentru a putea reveni la forma inițială, Daniela Crudu a avut nevoie de îngrijiri medicale pe o perioadă îndelungată.
Și Andreea Spătaru a fost protagonista unui incident violent, când, acum aproape 12 ani, a fost bătută în plină stradă de iubitul ei de atunci, Ion Boschet.
Bianca Drăgușanu a avut și ea de suferit din cauza foștilor iubiți. Ultimul episod violent a fost cel în care Alex Bodi a agresat-o. Plină de vânătăi, diva abia se mai putea mișca, iar nu după multă vreme a intervenit și despărțirea.
Lista continuă cu Brigitte Pastramă, care, dintr-o ceartă în alta, a ajuns să fie bătută de soțul ei, într-o shaormerie din București. O altă vedetă implicată într-un episod violent este Ioana Filimon.
După multe momente de chin, ”Miss România” a scăpat din mâinile iubitului-agresor și a reușit să povestească lumii întregi umilințele prin care a trecut.