Anamaria Prodan, moment de bucurie, la fix un an de când și-a pierdut mama. “Noul membru al familiei!”
Ionela Prodan a murit anul trecut pe 16 aprilie, la vârsta de 70 de ani. Anamaria Prodan nu și-a revenit complet nici acum, mai ales că avea o super-relație cu femeia care i-a dat viața. Iată, însă, că sexy-impresara are parte, la fix un an de când și-a pierdut mama, de un moment de bucurie.
Anamaria Prodan a făcut marele anunț pe conturile personale de socializare. Ideea este că familia agentului s-a mărit cu încă un membru. Cu un cățel!
“Noul membru al familiei! Grayson!”, a scris Anamaria Prodan, în dreptul unei fotografii cu patrupedul.
Ionela Prodan a murit anul trecut pe 16 aprilie, la vârsta de 70 de ani. Problemele de sănătate ale artistei au început la finalul lunii ianuarie. La acea vreme, ea a acuzat înțepături în zona inimii și familia ei s-a panicat, pentru că aceasta se confrunta de multă vreme cu afecțiuni cardiace. Fata cea mare a dus-o la Spitalul Fundeni, unde medicii au internat-o imediat. Ei i-au pus și un diagnostic: cancerul pancreatic. Ulterior, au circulat tot felul de zvonuri în legătură cu maladia cu care a fost diagnosticată, de fapt. Și, pentru a avea parte de liniște, fiicele Ionelei Prodan au decis ca ea să plece o perioadă din țara noastră.