Îmbrăcată într-o ținută neagră, decuzată în anumite noze și cu părul prins într-o coadă elegantă, Anamaria Prodan a făcut mărturisiri sincere despre motivul real pentru care și-a ieșit din minți sâmbătă seara și l-a lovit cu pumnul în față pe Dan Alexa: un transfer nereușit.
“(…) care este foarte prost şi care nu face cinste (n.r.: subiectul incidentului cu Dan Alexa). E prima dată când văd imaginile. Mi se pare ceva oribil. Normal (n.r.: că îi este ruşine). Chiar dacă sunt impulsivă, nu este o chestie normală. Aşa sunt, vulcanică. Recunosc că mi-am apărat antrenorii şi jucătorii mai aprig decât aici. Unii nu ştiu fotbal, văd fotbalul la televizor. Când vine vorba de foarte mulţi bani, de stres, de performanţă… Am fost dezamăgită şi mă gândeam că gestul meu a umbrit atâtea chestii frumoase care s-au întâmplat în perioada asta. (…). Când vreau să fie totul perfect… Nu numai cu Dan am avut discuţii. A fost vorba de un transfer nereuşit, mai multă lume mi-a reproşat că e vina mea. Am avut o discuţie, nu mi-a convenit ceva, am întrebat încă o dată, s-a îndârjit cu cumva m-a provocat… nu se aştepta nimeni la aşa ceva. Când am vazut cum au reacţionat ceilalti bărbaţi din fotbal, m-am gândit ca pumnul trebuie să îl dau altcuiva. Eu am rămas şi m-am uitat aşa… Dan Alexa nu are autoritate? Păi dacă se enervează Alexa este jale pe vale. (…)
M-au sunat politicieni, oameni din sport, vedete și mi-au spus: «Ana, toată lumea știe cum te bați tu». O femeie e foarte greu de controlat și știi cum e! Sunt o femeie impulsivă, mi-e rușine de ce am făcut. E greu să lucrezi cu o femeie, să știi. O femeie este foarte greu de controlat. E greu să lucrezi cu o femeie. Toate sunt perfecţioniste… eu am fost mult din partea asta, a unui bărbat. Eu am intrat în fotbal, nu ma operă. Nu îmi face cinste. Am crescut foarte mult şi pe stradă, pe stadion. Mi-am făcut dreptate ori cu pumnul, ori cu vorba, ori cu vorbă bună. (….). Mi-am făcut dreptate ori cu pumnul, ori cu vorbă bună sau fapte bune. Am intrat în fotbal, nu la operă… e o lume a bărbaților.”, a declarat Anamaria Prodan în cadrul emisiunii “La Măruță”.
Citește și:
Provocată de Cătălin Măruță, Anamaria Prodan a vorbit și despre iubita lui Dan Alexa: “Dar s-a spus, de fapt, s-a scris mult despre faptul că totul ar fi plecat de la acea brunetă.”. Impresara a reacționat imediat cu o întrebare și, la un moment dat, a spus că nu a fost vorba de gelozie și că Andrada, iubita antrenorului de la Astra, a fost înăuntru cu ei.
“Dar nu ne-am plictisit de patru ani de acest subiect? Cu Anamaria cu Alexa, cu divorțul. Păi, cum să nu mă deranjeze (n.r.: prezența iubitei lui Dan Alexa)!?! Deci, Anamaria Prodan vinde cel mai bine în România (…). El este cel mai bun prieten al meu. Dar de ce să fie gelozie dacă fata era cu noi?!? (…). Deci, nu. Alexa este – si voi ati văzut declarațiile lui Laur – numai că la un moment dat… e normal să se scrie că Prodan divorțează. (…). Dar de ce nu-l întrebi pe Alexa. Normal că ne salutăm (…). Am vorbit cu Dan și am zis hai să nu mai facem conectare pe acest subiect (…). Este cel mai bun produs, este cel mai bun antrenor, este un caracter cu puțin se nasc. Eu mi-am cerut iertare. Dar, într-adevăr, eu am ieșiri din acestea. Sunt genul de om care își pune cenușă în cap și merge mai departe. (…). Eu am făcut performanță cu omul ăsta. Alexa este un caracter cum puţini se nasc. I-am cerut mii de scuze, am zis să ne calmăm. N-am ştiut că e presa. Eu am ieşiri dinastea şi le recunosc. Şi dacă nu recunoşti atunci ce să faci? Eu reprezint omul ăsta. Eu am făcut performanţă cu omul ăsta… oamenii ăştia n-au simţit în viaţa lor ce am simţit eu cu antrenorul Alexa: echipe promovate, jucători vânduţi”, a mai mărturisit Anamaria Prodan.
Citește și:
La final, prezentatorul de la Pro TV a făcut o glumă în legătură cu emisiunea pe care Anamaria Prodan o prezintă: “Deci, un nou slogan pentru «Gospodar fără pereche» ar putea fi: «Dacă nu te însori, te bat!»”. Sexy impresara s-a amuzat când a auzit replica lui Cătălin Măruță.
Citește și:
La un moment dat, celor doi li s-a alăturat Rică Răducanu, care s-a numărat printre cei care au oferit declarații despre episodul violent petrecut weekendul trecut. În timpul discuției, Cătălin Măruță i-a remarcat ceasul de aproape 200.000 de euro, primit de la soțul ei după scandalul cu Dan Alexa, dar și inelul de la Laurențiu Reghecampf: “Vad ca ai inelul pe deget, deci nu te-ai separat de Reghe”. Inițial, Anamaria Prodan a râs și, ulterior, a subliniat că ea și tatăl fiului său sunt căsătoriți.