Anamaria Prodan a șocat lumea la mormântul mamei sale! Ce a pus în pachetele date de pomană
A trecut mai bine de un an de la moartea regretatei artiste de muzică populară, iar dorul din sufletele celor care au iubit-o s-a amplificat enorm…. Aflată la mormântul mamei sale, Anamaria Prodan a șocat lumea prezentă în cimitir. De curând s-a aflat ce a pus celebra impresară în pachetele date de pomană pentru cântăreața Ionela Prodan.
Anamaria Prodan a șocat lumea la mormântul mamei sale
Regretata solistă de muzică populară Ionela Prodan ar fi împlinit 72 de ani duminică, 6 octombrie, dacă ar fi reușit să învingă maladia cumplită cu care a fost diagosticată. Fata cea mare a artistei a șocat multă lume cu pachetele mari pe care le-a adus la mormântul acesteia. Anamaria Prodan a fost însoțită de câteva rude și prieteni, iar în timpul ceremoniei religioase făcută la locul în care mama ei își doarme somnul de veci, ea a avut lacrimi în ochi.
După cum puteți vedea în imagine, pungile erau pline cu produse alimentare scumpe, iar printre acestea se numără: brânză franțuzească, salam de Sibiu, zacuscă, icre, cutii de conserveși vin de la calitate, bomboane fine.
“Toată viața a iubit-o pe Ionela Prodan și a încercat orice i-a stat în putință să o vindece. Acum, mereu împarte mâncare pentru sufletul ei. Întotdeauna, când vine la cimitir, le oferă oamenilor câte un ban și o sacoșă cu de toate. Să o ajute Dumnezeu!”, a spus una dintre persoanele prezente la pomana Ionelei Prodan, relatează wowbiz.ro.
Citește și Cum a reușit să facă Ionela Prodan peste 2 milioane de euro. “A cântat până a scuipat sânge”
Mesaj sfâșietor în memoria cântăreței Ionela Prodan
Înainte să meargă la Cimitirul Bellu, unde este îngropată mama sa, Anamaria Prodan a transmis public un mesaj în memoria celei care i-a dat viață în urmă cu 46 de ani.
“La mulți ani iubirea, vieții mele!!! Să râzi și să cânți alături de îngerii tăi azi, de ziua ta!!! Tu ești în sufletul și inima mea! Tu ești forța vieții mele! Tu îmi călăuzești pașii secundă de secundă! Te iubesc fără margine mama mea frumoasă!” sunt gândurile sfâșietoare transmise de Anamaria Prodan pe contul ei oficial de Instagram.