Anamaria Prodan a dorit întotdeauna să demonstreze că este o femeie puternică, însă ultimele întâmplări din viaţa sa au făcut-o să cedeze. Cu ochii în lacrimi a vorbit în cadrul unui interviu recent despre divorţul de Laurențiu Reghecampf şi a recunoscut că nimic nu mai poate fi ca înainte.
Impresara a recunoscut pentru fanatik.ro că ştia de relaţia pe care o are în prezent încă soţul său de câteva luni bune. Cu toate acestea nu a dorit să creadă că aceste lucruri sunt adevărate, însă în prezent nu mai poate nega adevărul.
Laurenţiu Reghecampf este un bărbat fericit în prezent în ciuda tuturor lucrurilor care se întâmplă. Din acest motiv, Anamaria Prodan a mărturisit că, deşi spera ca situaţia să se îndrepte, este conştientă de faptul că este imposibil.
Întrebată dacă i-ar mai acordat o şansă în cazul în care antrenorul ar vrea să se împace cu ea, impresara a răspuns: „Habar nu am. În mine este o luptă cumplită, mintea mea refuză să se uite către bărbatul Laurențiu Reghecampf de astăzi pentru că eu, în mintea mea, am avut un Laurențiu Reghecampf ca bărbat incredibil, un familist perfect, un tată perfect, un Soare! Nu știu (plânge, n. red.)”, a povestit impresara pentru fanatik.ro.
În acelaşi timp, blondina a recunoscut că nu mai ţine legătura cu Reghe.
„Noi nu comunicăm de foarte multă vreme, nu știu nici asta de ce… Am încercat să fiu dreaptă, că mă cunoașteți și cu binele, și cu răul, că sunt o fire vulcanică și mi se pare ceva împins la extrem. Și cred că nimeni, nu am auzit încă în țară la noi ca cineva să fi făcut așa ceva familiei”, a mai spus impresara pentru sursa citată.
După ce Laurențiu Reghecampf a anunţat că va divorţa de mama copilului său, au apărut multe zvonuri cu privire la averea pe care aceştia o au împreună. În această privință, Anamaria susține că nu există astfel de câștiguri de împărțit, motivând că tot ceea ce au adunat împreună a fost obținut din averea moştenită de la mama sa, Ionela Prodan.
Se pare că, fina celor doi a dorit să intervină în acest scandal şi a dezvăluit câți bani câștigau Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf la începutul relaţiei. Mai mult, Ramona Lăzuran a explicat că amândoi au muncit din greu pentru tot ce au în prezent.
La acea vreme, celebrul antrenor își câștiga existența datorită unui salariu obținut la FC Snagov, iar Anamaria Prodan primea un salariu destul de mic de la o televiziune.
„Eu îi cunosc pe acești oameni foarte bine. Vorbesc cu ei, am vorbit cu ei, sunt parte din mine și familia mea, parte din copilul meu pentru că sunt părinți spirituali pentru Maya, fiica mea. Ei trăiau destul de modest, în ciuda faptului că doamna Ionela Prodan avea un statut și o avere impresionantă și atunci. Ei au plecat amândoi, însă nu de la aceste milioane de care vorbim acum că sunt de împărțit. Au pornit de la un salariu la FC Snagov. Iar Anamaria de la un salariu de la o televiziune, care nu era atât de mare cum crede lumea”, a povestit fina celor doi, Ramona Lăzuran, pentru wowbiz.ro.
Sursă foto: Instagram