ANAF-ul “îi dă de gol” pe norocoși! Un băcăuan a câștigat 80.000 de lei la jocuri de noroc, dar a rămas fără ajutorul social

Publicat: 19/10/2020 | 12:28

Cu 142 lei poți câștiga 80.000 de lei… Tot mai mulți băcăuani, fără serviciu, dar cu ajutoare sociale acordate de stat, își încearcă norocul la pariuri sportive, sau așa zisele „păcănele”. Cei care pun mâna pe câștiguri uită un aspect important.

”Am găsit o persoană care a câștigat 80.000 de lei la jocurile de noroc. Am avut o surpiză pentru că cetățeanul era un jucător care avea câștiguri lunare. L-am înștiințat că trebuie să returneze banii pe care i-a luat pentru ajutor social, moment în care băcăuanul, îmbrăcat bine, și cu gura mare, a avut o atitudine « nesportivă ». Ne-a spus că el nu trebuie să dea niciun ban înapoi pentru că banii câștigați la jocuri sunt altă treabă. I-am explicat că așa e legea, dar a continuat să caute argumente. Nimeni nu i-a spus despre acest aspect, iar el nu are nicio vină că e norocos”, spune Teodor Agachi, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău.

ANAF-ul “îi dă de gol” pe norocoși. Directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău a explicat și modalitatea în care sunt depistați cei care au venituri de pe urma jocurilor de noroc.

”Am fost promotorul suprapunerii bazei noastre de date cu celei a ANAF-ului, și așa știm dacă cineva încearcă să beneficieze de ajutoare de stat fără a le merita. Dacă a câștigat 100 de lei, nu e o problemă, dar dacă câștigă 2.500 de lei, deja e o problemă. Când le spunem situația, nimeni nu recunoaște aceste venituri din jocuri de noroc. Cei mai mulți ne spun că e foarte posibil ca un prieten să fi câștigat în numele lor. Tot felul de scuze, dar până la urmă returnează banii încasați de la stat”, spune Teodor Agachi.

 

Teodor Agachi, directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău

Care este obligația „norocoșilor”

Cei care beneficiază de ajutoare de stat au obligația ca în termen de 5 zile să declare orice modificare privind componența familiei și componența veniturilor. Înapoiază banii încasați din ziua în care a câștigat la jocuri de noroc.

”Nu ne bucură să le luăm banii înapoi, dar nu poți să eludezi legea în așa fel încât să-ți bați joc. Lasă banul ăla, dacă tu ai. O altă persoană are nevoie de bani”, mai spune Teodor Agachi.

Din 2019 până în prezent, au fost descoperiți mai mulți jucători cu venituri între 25.000 și 80.000 de lei, obținute la jocurile de noroc.

Valoarea ajutorului social pe care îl poate primi o persoana sau membrii aceleiași familii sunt:
-pentru o persoană singură – 142 lei lunar;
-familia formată din două persoane primește un ajutor social lunar de 255 lei;
-în cazul familiilor formate din trei persoane, suma lunară ajunge la 357 lei;
-pentru o familie alcatuită din patru membri, suma este de 442 lei lunar;
-primesc 527 lei lunar familiile formate din cinci persoane;
-pentru fiecare altă persoană dintr-o familie cu mai mult de cinci membri, statul platește în plus 37 lei lunar, care se adaugă la suma de 527 lei.

Ajutorul social este un drept garantat de lege, care se acordă persoanelor ale caror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat. Ajutorul social este reglementat prin legea 416/2001 si are la bază principiul solidarității sociale.