ANAF face licitație de mașini de lux! Cu cât se vinde un Porsche

Publicat: 12/01/2019 | 15:56

Fiscul a scos la licitaţie un adevărat parc auto, format din maşini confiscate de la datornicii din toată ţara. Pe site-ul ANAF puteți găsi aproape orice marcă de autoturism, la mâna a doua. Preţurile de pornire pot fi şi de câteva sute de euro.

Autoturismele scoase la licitaţie şi postate pe site-ul Fiscului sunt maşini confiscate de la datornici. O bună parte valorau cu câţiva ani în urma zeci de mii de euro. Acum, pentru un bolid nemţesc fabricat în 2003, cu un motor puternic de peste 3000 de cm cubi, Fiscul cere un preţ de pornire de 4.600 de euro. Şi dacă tot vorbim de maşini germane, găsim şi altă marcă din 2006, cu motor diesel la un preţ de aproximativ 3.300 de euro, scrie stirileprotv.ro.

Vedeta este o maşină din 1995, a 3-a oară scoasă la licitaţie, iar preţul de pornire este de doar 110 euro.

Anca Șandru, Administraţia Județeană a Finanțelor Publice Sibiu: “Pentru participarea la lictație, ofertanţii depun cu cel puţin o zi înainte de data licitației următoarele documente: oferta de cumpărare în loc închis, dovada plății taxei de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al lictatiei, actul de identitate/ certificat de înregistrare ORC, declaraţia pe propria răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoana interpusă cu debitorul.”

Cei care vor să profite de ofertă trebuie să acceseze secţiunea anunţuri, disponibilă pe siteul Anaf. Apoi vor putea vedea listele cu bunurile sechestrate valorificate prin licitaţie, pentru fiecare judeţ în parte.

În cazul în care o maşină ajunge la cea de-a doua licitație, preţul scade cu 25 de procente, iar în cazul în care un autoturism nu este vândut nici aşa, se organizează o nouă licitaţie, iar a treia oară preţul se reduce cu 50%.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult