ANAF a făcut anunțul! Este vorba despre impozitul pe venit din 2018. Cum poate fi anulat
Anunţ de ultimă oră de la ANAF, impozitul pe venit 2018 poate fi anulat. Un proiect de ordin al preşedintelui Fiscului prevede că obligaţiile fiscale reprezentând impozit pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate comunicate contribuabililor se anulează, din oficiu, de către organul fiscal central competent prin emiterea unei decizii de anulare.
Prezenta procedură se aplică persoanelor fizice care, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 datorează impozit pe venit stabilit pentru 2018 în temeiul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se spune în comunicatul postat pe site-ul ANAF.
Pentru anularea obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori, verifică în evidenţa fiscală sumele individualizate în deciziile de plăţi anticipate comunicate contribuabililor, care fac obiectul anulării, scrie rtv.net.
În situaţia în care, obligaţiile fiscale prevăzute la pct. 2 au fost stinse, compartimentul de specialitate va reanaliza evidenţa fiscală şi va reface stingerile astfel încât obiectul anulării să îl reprezinte obligaţiile fiscale individualizate în deciziile de plăţi anticipate pentru impozitul pe venit stabilit pentru anul 2018, anunţă ANAF.