Ana Morodan, supranumită și Contesa Digitală, i-a pus la zid pe influenceri, prin intermediul unui mesaj pe rețelele de socializare. Cineva a supărat-o rău pe vedetă.
Creatoarea de conținut a făcut o postare care probabil îi va pune pe mulți pe gânduri. Ana Morodan a dat de înțeles că este supărată și dezamăgită pe ceea ce se întâmplă în mediul online. Așa că fără ocolișuri, a spus lucrurilor pe nume, chiar dacă prin mesajul ei i-a pus la zid pe unii influenceri.
Contesa Digitală a dat de înțeles că se simte dezamăgită de colegii ei de breaslă pentru că pun filmulețe în care arată cum trebuie să ne îmbrăcăm, ținând cont că în lume are loc un război de proporții, între Israel și Hamas. Ana Morodan este o susținătoare a păcii și crede că ar trebui că oamenii ar trebui să fie conștienți de ceea ce se întâmplă. În schimb, toți își continuă viața normal, deși în alte țări oamenii suferă. Vedeta și-a arătat supărarea și i-a atacat subtil pe colegii ei de breaslă prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
„Mi-am dat seama acum că mulți dintre noi ne trăim viețile în pace, luând-o ca pe ceva care e un fapt de drept, pe când ar trebui să fim mai conștienți ce lucru fragil e această pace. Undeva în lume, oamenii suferă și trăiesc un război și noi continuăm să postăm reel-uri despre cum ne îmbrăcăm”, a scris Ana Morodan, într-o postare pe Instagram.
În luna martie a acestui an, Ana Morodan a fost implicată într-un mega scandal, după ce poliția a prins-o în timp ce conducea sub influența alcoolului și a drogurilor. Întreg episodul prin care a trecut a marcat-o și a ajutat-o să conștientizeze dependența de calmante pe care o avea. Astfel că în urma celor întâmplate, vedeta a luat o decizie importantă, iar viața ei s-a schimbat complet.
„Între emisiunea de la televizor, business-urile mele și 16 clienți pe săptămână, dormeam când apucam…în astea trei luni am înțeles cu adevărat că eu chiar nu mai scop, nu-mi mai place ce fac. De câte ori oboseam și de câte ori ignoram burn-out-ul și episoadele depresive și anxietatea, mă întorceam iarăși la Xanax, apoi iarăși îl lăsam.
Dacă nu făceam ce-am făcut, nu eram nici eu capabilă să mă opresc, nu știu cum. Bunica mea avea o vorbă că în tot răul e și un bine, dar cred că e bine ce s-a întâmplat pentru că nu mai puteam să fac asta și cred că vreau să fac cu personajul meu public altceva și datorită lucrului care s-a întâmplat mi-am dat seama și ce vreau să fac.”, a declarat Ana Morodan în podcastul lui Gojira.