Ana Morodan a ținut primele pagini ale ziarelor săptămâni la rând, după ce s-a urcat la volanul mașinii ei sub influența alcoolului și a unor substanțe, apoi a avariat alte autoturisme. Gestul ei revoltător a stat pe buzele multora, iar problemele cu legea nu au întârziat să apară. Vedeta de la Antena Stars a luat o mică pauză de la mediul online și de la televiziune, însă a revenit cu forțe proaspete când nimeni nu se aștepta. N-a durat mult, căci problemele au început să apară, iar influencerița a ajuns pe mâinile medicilor. Cu ce probleme de sănătate se confruntă contesa digitală?
Ana Morodan este foarte activă în mediul online, unde își pune viața pe tavă în fața urmăritorilor ei. Vedeta de la Antena Stars făcuse o scurtă pauză de la rețelele de socializare din cauza scandalului de zile mari în care a fost implicată, acum câteva luni, însă a revenit cu forțe proaspete la scurt timp după ce apele s-au liniștit. Contesa digitală nu are parte de o perioadă tocmai bună, căci se confruntă cu dureri groaznice la un picior, după ce a căzut pe o scară. Influencerița n-a stat mult pe gânduri și a mers de urgență la spital. Avea planuri serioase să meargă într-o drumeție la munte, însă acum totul este dat peste cap.
„Feng Shui a zis pentru Șobolanul de Lemn o lună cu peripeții…”, a scris aceasta, în mediul online.
„Noah…am alunecat pe o scară, mi-am rupt ligamentul (…) Și eu marți eram programată să mă urc pe munte. Exclus. Hai acum, închide și deschide-mi portiera”, a spus influencerița, pe Instagram. Aceasta s-a deplasat cu ajutorul unei cârje și a avut nevoie de sprijin, atunci când s-a urcat în mașină, după vizita la medic.
Zilele trecute, Ana Morodan a avut un moment de sinceritate când puțini se așteptau. Vedeta a vorbit despre copilăria ei, când a învățat să fie puternică și să-și stăpânească emoțiile de la o vârstă fragedă. Există și acum momente când se simte vulnerabilă și se descarcă, mărturisind toate durerile pe care le are în suflet.
„In this era of my social media usage aș vrea să normalizez și momentele de fragilitate. Alea pe care nu le-am arătat niciodată pentru că așa am fost învățată de mică: să fiu puternică și lipsită de manifestări sensibile în public. Și de aia am ajuns un model de succes pentru multă lume, dar o fată atât de nefericită pentru mine și în ochii mei”, spunea Ana Morodan, pe Instagram.