Ana-Maria Prodan a vorbit la telefon un apartament intr-o luna

De: Cancan
Publicat: 30/10/2007 | 00:00

Vedeta postului Romantica, Ana-Maria Prodan, recunoaste ca printre viciile sale cele mai costisitoare s-a numarat dintotdeauna vorbitul la telefon. Daca astazi reuseste sa scoata si profit de pe urma indelungilor convorbiri, fiind impresar de fotbalisti, in trecut, vorbitul la telefon era doar placere pura. Astfel, la varsta de 18 ani, Ana-Maria a reusit sa-si socheze nu doar mama, ci si pe angajatii de la Romtelecom care au emis o factura lunara care se ridica la valoarea de atunci pe piata a unui apartament. „Da, angajatii de la telefoane i-au zis atunci mamei mele ca asa ceva ei nu mai vazusera in viata lor, reusisem sa bat toate recordurile. Nici nu mai stiu cu cine vorbeam atat, cu prietenii mei de peste tot, asta e clar”, a marturisit vedeta, care a mai precizat ca pentru a regla aceste probleme financiare mama ei, cantareata de muzica populara Ionela Prodan, a si pus in vanzare un apartament pe care il avea pe strada Banu Manta din Capitala. Ana-Maria a marturisit ca vorbitul la telefon a succedat unui alt viciu pe care l-a avut mult timp si care de asemenea i-a inghitit multi bani, jocurile de noroc. (U.M.V.)