Ana Maria Păuna a vorbit despre relaţia cu Adrian Cristea! De ce s-au despărţit

De: Cancan
Publicat: 11/07/2017 | 00:38

„Ca să ai o relaţie ai nevoie de timp. Ne-am trezit amândoi (n.r.- ea şi Cristea) că nu avem timp. Copilul meu a avut nevoie de ajutorul meu fiindcă avea admiterea şi m-a rugat să îi acord toată atenţia mea. 

Persoana care mă ţine la curent cu ce se scrie despre mine şi Adrian Cristea este fiul meu. Adrian chiar l-a luat de la şcoală pe fiul meu la un moment dat, l-am sunat să îl întreb dacă se descurcă şi mi-a zis că normal că se descurcă, fiindcă e vorbăreţ. Aici se aseamănă cu fiul meu, amândoi sunt vorbăreţi.

Adrian Cristea nu m-a înşelat, dimpotrivă, suntem doi oameni maturi care am stabilit nişte lucruri. Adrian este non-stop pe teren, se antrenează”, a declarat Ana Maria Păuna la „Xtra Night Show”.

Ana Maria Păuna a spus că ea şi Adrian Cristea au rămas prieteni. „Cred că dacă i-aş cere ajutorul cu ceva, m-ar ajuta”, a mai spus Ana Maria Păuna. „Prinţesa sprâncenelor” a adăugat că ea şi Adrian Cristea s-au ajutat reciproc în timpul relaţiei lor. 

Ana Maria Păuna a vorbit şi despre conflictul cu Elena Copăceanu. „Elena Copăceanu a minţit. Ai nevoie de nişte competenţe pe care le dobândeşti în urma unor şcoli. Şi-a făcut o publicitate agresivă minţind cetăţeanul român. Fiul meu m-a întrebat cum este posibil ca această doamnă, Elena Copăceanu, să spună că are singura şcoală acreditată? Vorbeam şi cu Adrian despre subiectul ăsta, replica lui a fost: «Din păcate, Maria, dacă noi nu am fost învăţaţi să minţim şi să furăm tragem ponoasele”, a mai spus Ana Maria Păuna.