Deși nu mai poate vorbi de aproape un an, de la accidentul înfiorător, care a adus-o în stare vegetativă, Ana Hopp are “hope (n.r.: speranță)”! Asta se citește în privirea ei… oglinda spre sufletul pur de copil, dar și în inimile apropiaților ei. Recent, mama și sora copilei de 14 ani au făcut un apel cutremurător, pentru că aceasta are nevoie de foarte multe terapii, care sunt costisitoare. Orice sumă de bani e binevenită… și oricine poate deveni îngerul păzitor al Anei Hopp.
Anuța, așa cum îi spun cei din familie și prieteni Anei Hopp, a fost victima unui grav accident rutier petrecut în urmă cu șase luni. La scurt timp de la incident, medicii au diagnosticat-o cu un traumatism cranio-cerebral (TCC) grav, a ajuns în stare vegetativă, având și cu tetraplegie spastică asimetrică. Din ziua tragediei, viața adolescentei și a familiei sale s-a schimbat… iar spitalele au devenit casa ei.
În ajutorul copilei au venit reprezentanții Asociaţiei “Licuricii fericiţi” din Câmpulung Moldovenesc, care, împreună cu rudele sale, au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru aceasta… Ei au așternut pe Internet o scrisoare emoționantă…
“ÎMI VREAU COPILĂRIA ÎNAPOI
Eu sunt ANA HOPP – Anuța, un copil vesel și cu visuri de împlinit până în ziua de 10 mai 2019 – ziua cea neagră a copilăriei mele. Un accident cumplit soldat cu TCC GRAV (Traumatism Cranio-Cerebral) m-a transformat într-o fetiță fără putere care trebuie să lupte pentru viața ei, pentru copilărie. Cei care îmi cunosc dureroasa poveste știu că, în urma accidentului, am suferit numeroase intervenții chirurgicale, am trecut prin sute de investigații complicate, analize, terapii pentru a rămâne în lupta cu viața. Știu cât de mult suferă familia mea și că, singuri, nu mai au puterea de a susține financiar aceasta luptă.
Diagnosticul meu este: TCC GRAV CU STARE VEGETATIVĂ ȘI TETRAPLEGIE SPASTICĂ ASIMETRICĂ
Sunt hrănită cu sondă și am nevoie de terapii extrem de costisitoare, tratamente și intervenții chirurgicale delicate pentru a spera într-o revenire, atât cât se poate. O singură zi de terapie depășește suma de 900 de lei, iar o singură zi fără terapie ar însemna un regres cumplit pentru mine și șansa la o nouă viață. Știu că de 6 luni, viața familiei mele înseamnă clinici, spitale, lacrimi, speranță, rugăciuni, bucurie la cel mai mic semn că sunt pe drumul cel bun.
Îmi vreau copilăria înapoi, vreau să pot spune din nou: «mamă», vreau să îi pot îmbrățișa pe cei dragi, vreau să îmi amintesc că iubeam școala și ar fi trebuit să mă pregătesc, anul acesta de admitere la liceu, vreau să le pot spune Cristinei, mamei și tuturor celor care «m-au strigat»: «M-am ridicat!». Vă rog să mă ajutați atât cât se poate să nu renunț la lupta pentru viața și copilăria mea! Orice ajutor cât de mic este un pas uriaș pentru mine!
Oameni buni,
Terapiile, intervențiile, investigațiile, tratamentele și deplasările de la o clinică la alta, în toată țara, înseamnă câteva zeci de mii de lei într-o lună. Atâta timp cât starea nu se ameliorează, Ana nu poate spera la investigații și tratamente în afara țării.
Puteți dona într-unul din conturile:
Cont lei: RO46BTRLRONCRT0379547801
Cont euro : RO93BTRLEURCRT0379547801
PayPal: [email protected]
Asociația «LICURICII fericiți» – cu mențiunea ANA
Câmpulung Moldovenesc
Sau
Direct într-unul din conturile deschise pe numele mamei Anei – Slanoschi Coutinho Anca
RO74BTRLEURCRT0510829301
RO27BTRLRONCRT0510829301
Vă mulțumim din suflet tuturor celor care ați fost solidari mereu fie și cu un gând bun, o rugăciune!
#nudoaresăfiibun” este postarea emoționantă care a impresionat mii de români și care a devenit virală.