Ana Bogdan, în vârstă de 25 de ani, a jucat în aprilie două semifinale la Monterrey şi Bogota, fiind învinsă de cele care au câştigat apoi turneele, Garbine Muguruza, respectiv Anna Karolina Schmiedlova.
Altfel, Ana Bogdan, locul 67 WTA, a acces, în turul al doilea al calificărilor turneului de la Madrid. Ea a învins-o, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-0, pe japoneza Miyu Kato, locul 139 WTA.
În faza următoare, Bogdan o va întâlni pe sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 74 WTA, care a trecut în primul tur de Irina Bara, locul 154 WTA, scor 6-1, 6-2.
În altă ordine de idei, jucătoarea Monica Niculescu, locul 64 WTA şi cap de serie unu, a ratat, calificarea în finala turneului ITF de la Himki (Rusia), cu premii totale de 100.000 de dolari.
Niculescu a fost învinsă în semifinale de rusoaicei în vârstă de 17 ani Anastasia Potapova, locul 238 WTA, scor 7-5, 2-6, 6-4.
Anastasia Potapova va juca în finală cu sportiva din Belarus Vera Lapko, numărul 111 WTA şi favorită 2.
În schimb, jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în finala turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o, ieri, pe Camila Giorgi (Italia), cu 4-6, 6-3, 7-5, în a doua semifinală a competiţiei din capitala Cehiei.
Românca va juca în finală astăzi contra cehoaicei Petra Kvitova (10 WTA), a doua favorită, care a trecut în prima semifinală de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie şase, cu 7-6 (6), 6-0.