Ana Birchall a fost exclusă din PSD fără să se poată apăra: ”Plec cu conștiința curată”

Publicat: 12/11/2019 | 20:57
Ana Birchall a fost exclusă din PSD fără să se poată apăra: ”Plec cu conștiința curată”

 Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, spune că a fost exclusă din PSD fără să fie invitată la ședința CExN pentru a auzi „capetele de acuzare” și să poată răspunde, dar afirmă că pleacă din partid, după 19 ani, „cu conștiința curată”.

„Am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca măcar să fi fost invitată la ședință să aud „capetele de acuzare” și să pot răspunde. În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice. Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică”, a scris, marți seara, pe pagina sa de Facebook, Ana Birchall, fost ministru al Justiției în Guvernul Viorica Dăncilă.

Birchall a mai afirmat că și de acum înaninte se va pune „în slujba românilor, a României” fără nicio abatere. Fostul ministru a făcut apel la mandatul pe care l-a avut în fruntea Ministerului Justiției, spunând că a fost unul „excelent”.

„Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că in Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal”, a mai scris Ana Birchall.

Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat, după ședința CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de a-i exclude pe Cozmin Gușă, Ana Birchall și pe toți cei care au votat pentru Guvernul Orban.

Propunerea de excludere a Anei Birchall a fost făcută de deputatul Cătălin Rădulescu înaintea pauzei ședinței CExN, au precizat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, doar opt lideri PSD votând „împotrivă”.