Ana Baniciu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Vedeta este însărcinată în patru luni, iar ea și soțul ei, Edy Kovacs, așteaptă venirea pe lume a primului lor copil. Precaută din fire, vedeta a ales să aștepte până să dea marea veste pentru a se asigura că totul decurge bine din punct de vedere medical. Fiica lui Mircea Baniciu a oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO în care a dezvăluit că deja s-au „împărțit” sarcinile în familia Kovacs, dar și ce semne a primit de la mama ei.
A răsărit soarele pe strada Anei Baniciu care susține că în ultimul an lucrurile au mers cum nu se poate mai bine. Vedeta s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Edy Kovacs, iar acum cei doi așteaptă venirea pe lume a băiețelului lor. Fiica lui Mircea Baniciu este convinsă că toate binecuvântările din viața ei se datorează și mamei sale pe care acum, susține ea, o simte mereu alături. Ana are obiceiul de a-i purta hainele celei care i-a dat viață pentru a o avea mai aproape.
„Sunt haine pe care le am de mulți ani și pe care le-am moștenit de la mama mea. Geci de piele care îmi vin extraordinar, nu s-a mai inventat așa ceva. Nu simt o energie când port hainele mamei, dar o simt prezentă pe mama în perioada asta. O aud că îmi spune: ‘Lasă că o să vezi tu cum o să fie’ . Nu am visat-o, dar știu că ea a contribuit mult la multe dintre binecuvântările care au venit în viața noastră în ultimii ani”, a mai declarat vedeta exclusiv pentru CANCAN.RO
( CITEȘTE ȘI: VIITOAREA MĂMICĂ E CHIBZUITĂ CU BANII! ANA BANICIU ARE GRIJĂ CU PROPRIILE FINANȚE: „E O INVESTIȚIE MARE”)
Fiica lui Mircea Baniciu este tare mândră și se bucură din plin de această perioadă și, acum că a dat bomba în showbiz, vrea să își arate burtica de graviduță în salopete și rochii cât mai mulate.
„O să îmi schimb garderoba în măsura în care nu mă mai încap hainele. Blugii nu mă mai încap, restul hainelor da. O să mă port doar în salopete mulate ca să îmi vedeți burtica la ce nivel este. Mi se pare că asta este frumusețea momentului. Sunt nouă luni de care eu vreau să mă bucur cu oameni frumoși care sunt alături de mine și care mă vor susține, desigur”, spune Ana Baniciu.
Fiica lui Mircea Baniciu are motive de bucurie. Vedeta s-a căsătorit civil și religios în toamnă cu alesul inimii sale, Edy Kovacs, iar acum cei doi așteaptă venirea pe lume a primului copil. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât, Ana și Edy au aflat că urmează să devină părinți imediat după nuntă.
„Am aflat că sunt însărcinată imediat după nuntă, la câteva zile după ce ne-am întors din Israel. Atunci la nuntă s-a și întâmplat, după nuntă, exact ca în basme. În noaptea nunții? Nu chiar în noaptea nunții, dar a doua zi, a treia zi cam așa”, a declarat cântăreața pentru CANCAN.RO
Artista este foarte răsfățată în această perioadă, iar Edy are mare grijă ca mamei copilului său să nu-i lipsească nimic. Ana Baniciu spune că nu se stresează mai deloc de când este însărcinată. Are și ajutoare de nădejde. Căci, pe lângă soțul său, și soacra ei o răsfață cu bunătăți care de care mai apetisante. În plus, vedeta a decis să stea mai liniștită în ultima perioadă și, așa cum a dezvăluit exclusiv pentru CANCAN.RO, a refuzat proiecte importante.
„Mă simt foarte bine, mulțumesc! Sunt foarte liniștită, sunt o viitoare mamă cu capul pe umeri, fără stres. Nu vreau să mă stresez pentru că stresez și copilul. Toată lumea are grijă de mine. Îmi continui activitatea, ceea ce este minunată. Cânt, dansez, am cântat și de Revelion până dimineața. Recunosc că am obosit puțin, nu mai ține chiar așa”, mai spune vedeta.
( VEZI SI: DUPĂ CĂSĂTORIE, THEO ROSE ȘI ANGHEL DAMIAN VOR “LUCRA” LA UN NOU BEBELUȘ. ÎNCĂ UN MEMBRU ÎN CLAN!)
Ana și Edy se pregătesc să se mute în casă nouă. Cei doi renovează casa bunicii vedetei veche de 100 de ani și abia așteaptă să se mute cu bebelușul lor. Este un proiect de anvergură care cere timp, dar perechea s-a înarmat cu răbdare și perseverență și este pregătită să renoveze totul pentru a ieși perfect. Ulterior, sarcinile sunt împărțite.
„Eu o să mă ocup mai mult de creșterea copilului, Edi o să mă lase să fiu eu mai autoritară. Dacă spun că Nu sau că Da, așa rămâne. El este mai bland, o să fie iubirea lui tati,feblețea lui, mai ales că este și băiat”, a concluzionat vedeta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.