Ana Baniciu, momente de panică! Ce a aflat vedeta chiar înainte de naștere: „Se oprea oxigenarea lui. Efectiv se auzea cum bătăile inimii scădeau” 

Publicat: 13/06/2024 | 22:51

În urmă cu doar câteva zile, Ana Baniciu a devenit mămică pentru prima oară. Vedeta a dus pe lume un băiețel perfect sănătos, ce a primit nota zece din partea medicilor, însă nașterea a fost una cu peripeții. Vedeta a avut parte de câteva complicații, ce au făcut-o să își aducă fiul pe lume mai devreme și să renunțe la ideea de a naște pe cale naturală. Acum, artista a vorbit despre momentele tensionate prin care a trecut. 

Ana Baniciu și soțul ei, Edy Kovacs, au devenit părinți pentru prima dată. Artista și-a adus fiul pe lume în data de 4 iunie. Deși nașterea era preconizată pentru 12 iunie, complicațiile apărute au grăbit venirea pe lume a micuțului și au obligat-o pe cântăreață să apeleze la o naștere prin cezariană. Ce vești a primit Ana Baniciu din partea medicilor chiar pe ultima sută de metri.

(CITEȘTE ȘI: ANA BANICIU S-A RĂZGÂNDIT DUPĂ CE A NĂSCUT! CINE ESTE NAȘA BĂIEȚELULUI EI, DE FAPT)

Ana Baniciu, momente de panică

Deși s-a bucurat de o sarcină ușoară, în ultimele zile înainte de naștere Ana Baniciu a trecut prin câteva momente de panică. Vedeta a fost cuprinsă de dureri mari, așa că a mers imediat la doctor pentru a vedea care este problema. Medicul nu a avut vești prea bune și i-a spus că micuțul ei avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, o situație care putea pune în pericol viața copilului.

Din acest motiv, Anei Baniciu i-a fost recomandată o naștere prin cezariană, înainte de termen. Deși își dorea mult să nască pe cale naturală, vedeta a ascultat sfatul medicului. Acum, aceasta a vorbit despre toate emoțiile prin care a trecut și le-a povestit fanilor din mediul online tot ce s-a întâmplat.

„Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că în ultima săptămână bebelușul s-a agitat și și-a pus în jurul gâtului cordonul ombilical, acesta fiind destul de strâns, era foarte strâns. În momentul în care eu aveam contracții puternice, el se chinuia să se ducă în jos și se oprea oxigenarea lui. Efectiv se auzea cum bătăile inimii scădeau și atunci am hotărât că gata, facem cezariană.

A fost singurul moment în care m-am simțit copleșită și am început să plâng. Doctorul, care nu a avut nici măcar un apel telefonic de la mine pe toată perioada sarcinii și știa că sunt super relaxată, a zis Ana, ce se întâmplă? De ce plângi? Nu mă așteptam să nasc atât de repede acum. Adică eu credeam că e un proces de durată, că va fi altfel, cu totul altfel. Și m-a luat prin surprindere, m-am liniștit și am născut”, a explicat Ana Baniciu, în mediul online.

De asemenea, Ana Banciu le-a mărturisit fanilor săi că rolul de mămică i se potrivește de minune și este în al nouălea cer de când și-a strâns fiul pentru prima oară în brațe. Mai mult, aceasta le-a promis internauților că o să îl prezinte și lor în curând pe micuț.

„Avem un bebeluș superb pe care nu știu când o să-mi fac curaj să vi-l arăt. L-aș arăta cu mare drag, dar nu știu… e o chestie de nu pot să explic. Cu siguranță îl veți vedea la un moment dat, dar acum am preferat să îl ținem așa mai… Pentru că e nou-născut și e mic.

Dar vi l-aș arăta ca să mă fălesc, cât de frumos e. E extraordinar. Oricum, îl hrănesc exclusiv la sân în perioada asta, e cea mai grea parte din toată treaba nașterii. Am lăptic și îmi doresc să își ia toți nutrienții”, a mai spus Ana Baniciu.

(VEZI ȘI: CUM L-A FILMAT ANA BANICIU PE EDY KOVACS, PE ASCUNS, ÎN MATERNITATE. FANII S-AU TOPIT!)