Ana Baniciu, decizie radicală la 5 luni de la naștere: „De mâine voi putea ieși din casă”

Publicat: 02/11/2024 | 11:55
Ana Baniciu /Foto: Instagram

În urmă cu cinci luni, Ana Banciu trăia unul dintre cele mai frumoase momente din viața ei. Vedeta a devenit mămică și a adus pe lume un băiețel. Însă, rolul de mamă nu este unul foarte ușor, așa că artista a luat o decizie radicală în ceea ce îl privește pe micuțul Aris. Ce a făcut Ana Baniciu?

În data de 4 iunie, Ana Baniciu și soțul ei, Edy Kovacs, au devenit părinți pentru prima dată. Bucuria a fost mare, iar de când băiețelul lor a apărut pe lume, aceștia și-au dedicat majoritatea timpului lui. Însă, agenda celor doi părinți este destul de încărcată, așa că au ajuns la concluzia că au nevoie neapărat de ajutor.

(CITEȘTE ȘI: PRIMELE IMAGINI DE LA BOTEZUL LUI ARIS, FIUL ANEI BANICIU. CE ȚINUTĂ A ALES)

„De mâine voi putea ieși din casă”

Așa cum spuneam, de când a devenit mămică, Ana Baniciu și-a dedicat tot timpul fiului ei și a pus pe pauză cariera sa și evenimentele la care trebuia să participe. Însă, nu poate face asta la nesfârșit, așa că vedeta a decis că are nevoie de ajutor. Iar după lungi căutări, artista a anunțat fericită că a găsit o bonă și că viața ei o să fie mai ușoară de acum.

Ana Baniciu le-a povestit fanilor săi din mediul online că de acum va avea parte de un ajutor de nădejde. Vedeta a găsit o bonă pentru fiul ei și este fericită că va avea mai mult timp pentru a se ocupa de proiectele sale și că va putea să mai semneze prezența la unele evenimente mondene.

„Pentru mine, nu Halloween-ul este emoția și topica momentului, ci faptul că astăzi mi-a venit o bonă. De astăzi am ajutor. De mâine, de fapt, voi putea ieși din casă, la un eveniment, la o socializare, după 5 luni. O să fie greu și asta. Trebuie să mă obișnuiesc puțin și fără Aris, până acum am ieșit doar cu el. Urați-mi succes”, a povestit Ana Baniciu, în mediul online.

Ana Baniciu, decizie radicală la 5 luni de la naștere /Foto: Instagram

Ana Baniciu, gata de al doilea copil

Deși recunoaște că viața de mămică nu este una neapărat ușoară, Ana Banciu iubește această postură și deja s-a gândit la al doilea copil. Vedeta spune că își mai dorește încă un membru în familia sa, însă nu se grăbește și intenționează să fac acest pas peste doi, trei an, atunci când fiul ei va mai crește puțin.

 „Da, îmi mai doresc, dar nu chiar acum. Peste vreo doi, trei ani, ca să mai crească puțin micuțul și să fiu pregătită să o iau de la capăt. Până la urmă, cum e să fie!”, a spus Ana Baniciu.

(VEZI ȘI: CUM ARATĂ VILA VECHE DE UN SECOL, ÎN CARE LOCUIESC ANA BANICIU ȘI EDY KOVACS. ULTIMA FIȚĂ ÎN AMENAJAREA DORMITORULUI MATRIMONIAL)