După o vacanță de 3 luni, luni, 9 septembrie 2024, elevii s-au întors la școală. Anul școlar 2024-2025 vine cu noi reglementări și interdicții majore la nivel național. Ministerul educației, Ligia Deca, a făcut anunțul.
Anul școlar 2024-2025 a început luni, 9 septembrie 2024, iar elevii au luat la cunoștință noile schimbări propuse de Ministerul Educației. Atât elevii, cât și profesorii trebuie să țină cont de noile reguli – care fac parte din noul Statut al Elevului și din regulamentul general de funcționare al școlilor. Aproape 3 milioane de elevi au ajuns din nou în sălile de curs.
Oficialii școlilor și liceelor din România au acum posibilitatea să decidă dacă elevii vor avea voie să folosească telefonul în timpul orelor de curs sau dacă le este interzis total să intre în incintă cu dispozitivul. NU RATA: Tragedie de neînchipuit: Zeci de părinți și elevi spulberați de un autobuz, în fața școlii. Durere fără margini
De asemena, în instituțiile de învățământ se va putea crea o sală destinată special pentru elevii care deranjează cursurile – ”sală de detenție”, așa cum a fost numită – unde aceștia vor fi mutați în ora respectivă. Conform Ministrului educației, Ligia Deca, decizia finală rămâne la aprecierea reprezentanților fiecărei instituții de învățământ.
”Am lăsat la latitudinea școlii, școala poate interzice total (n.red. folosirea telefonului mobil). Școala, dacă vrea, prin regulamentul de organizare, poate să spună că nu e interzis doar la cursuri, ci este interzis să intri în incintă. Dacă o școală este în oraș și se poate ajunge ușor la copii și sunt alte metode prin care pot fi contactați, școala poate interzice cu totul, nu intră nimeni în școală cu telefonul mobil decât dacă există o permisiune specială”, a explicat recent ministrul educației, Ligia Deca, la TVR, potrivit Edupedu.
Spre exemplu, un liceu din Iași a decis să organizeze ”sala de detenție” în biblioteca instituției. Astfel, elevii vor petrece timpul alocat ”pedepsei” într-un mod constructiv. Într-un liceu din Suceava, reprezentanții instituției s-au gândit la varianta în care ”sala de detenție” să fie amenajată în aer liber, chiar pe terenul de sport. Conducerea colegiului vrea să remedieze situația elevilor problematici prin sport.
„Aerul poate avea un factor mai bun pentru corpul nostru. Colegii noștri care au probleme vor anunța unul din colegii de la catedrele de perfomanță sportivă iar ei vor decide în funcție de copil care va fi programul de mișcare pe acest teren”, a declarat Ciprian Anton, directorul Liceului cu Program Sportiv, potrivit Observatornews.ro.