An şcolar 2017 – 2018. Noutăţile anunţate de ministrul Educaţiei: modificări la examenul de Bacalaureat
Ministrul Educaţiei a anunţat modificările printr-o înregistrare postată pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
”Competenţele lingvistice şi cele digitale, acele probe orale, se vor susţine în prima parte a semestrului al doilea, în timpul anului şcolar, urmând ca probele practice să se desfăşoare, conform canendarului, la finalul clasei a XII-a. Nu facem altceva decât să aducem o descongestionare a materiei pentru elevii care vor susţine examenul de Bacalaureat. Nu este o noutate, din punctul acesta de vedere, în 2010 am mai avut un examen de bacalaureat organizat la fel. În lunile ianuarie-februarie au avut loc aceste competenţe, iar în iunie – iulie probele scrise”, a spus Liviu Pop.
El a precizat că sunt noutăţi importante şi pentru partea de evaluare a lucrărilor.
„Nu vom mai plimba lucrările dintr-un judeţ într-altul şi profesorii. În centrele de evaluare se vor scana toate aceste lucrări, se vor securiza cu ajutorul STS-ului, se vor corecta de către profesori sau în centrul de corectare sau pe un laptop sau calculator, acasă sau unde doresc, evident, totul cu o securizare clară. Nu va şti niciun profesor lucrarea cărui elev o corectează. La final se vor intersecta bazele de date în aşa fel încât fiecare elev să îşi vadă nota. Nu facem altceva decât reducem presiunea la care au fost supuşi foarte mulţi profesori în timpul acestor examene, pe de altă parte încrederea în sistem pentru că nu se mai poate ca prin plimbarea lucrărilor să se întâmple anumite lucruri legate de securizare şi, evident, o reducere clară a costurilor”, a adăugat ministrul Educaţiei.
An şcolar 2017 – 2018. Structura prezentată în Ordinul Ministrului
Anul şcolar 2017 – 2018 are 35 de săptămâni, însumând 167 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 32 de săptămâni, încheindu-se pe 25 mai 2018, precum şi clasa a VIII-a, pentru care anul şcolar are 34 de săptămâni de cursuri, încheindu-se pe 8 iunie 2018, potrivit Ordinului Ministrului.
Anul şcolar începe pe 1 septembrie 2017 şi se încheie pe 31 august 2018.
Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018. Cursurile încep luni, 11 septembrie 2017 şi se încheie vineri, 22 decembrie 2017.
În perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2017, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă începe sâmbătă, 23 decembrie 2017 şi se încheie duminică, 14 ianuarie 2018
Cursurile se reiau luni, 15 ianuarie 2018 şi se ţin până vineri, 2 februarie 2018.
Vacanţa intersemestrială începe sâmbătă, 3 februarie 2018 şi se termină duminică, 11 februarie 2018.
Semestrul al II-lea are 17 săptămâni dispuse în perioada 12 februarie 2018 – 15 iunie 2018.
Cursurile se ţin între 12 februarie 2018 şi 30 martie 2018.
Vacanţa de primăvară începe sâmbătă 31 martie şi ţine până vineri 10 aprilie 2018.
Cursurile se reiau pe 11 aprilie şi se ţin până pe 15 iunie.
Vacanţa de vară este programată între 16 iunie şi 9 septembrie 2018.