Amy Winehouse agoniza cand a venit salvarea

De: Cancan
Publicat: 25/07/2011 | 00:00
"Nu mai are timp pentru dezintoxicare. Odihneasca-se in pace. La naiba cu drogurile astea proaste" , Dan Helciug

Potrivit site-ului tmz.com, care citeaza surse din cadrul anchetei care se ocupa de moartea cantaretei britanice Amy Winehouse, artista ar fi fost gasita in viata de paramedicii care au ajuns la resedinta ei din Camden, din nordul Londrei. Din pacate, desi Amy prezenta semne vitale, medicii nu au putut face nimic pentru a o salva, ea murind la scurt timp dupa sosirea acestora. Autopsia artistei, care s-a stins la doar 27 de ani, se pare din cauza unei supradoze de droguri, urma sa fie facuta ieri. Vineri, la 22.30, cu o zi inainte sa moara, Amy a cumparat ketamina, ecstasy si cocaina de la un dealer, din Camden, potrivit „Daily Mail”. „Parea hotarata sa dea o petrecere nebuna la ea acasa”, a declarat o sursa pentru revista „People”. Mama vedetei, Janis, care si-a vazut fata cu doar 24 de ore inainte de tragedie, a facut declaratii surprinzatoare in momentul in care cadavrul lui Amy a fost dus la morga. „Era doar o chestiune de timp pana avea sa se intample acest lucru”, a spus Janis care, de altfel, intr-un interviu dat in 2008, a afirmat raspicat ca era convinsa ca fata ei avea sa moara foarte tanara. „O privim toti cum se sinucide lent”, spunea ea atunci. „Ultima oara cand am vazut-o pe Amy parea de pe alta lume. Mi-a spus „te iubesc, mami” si asta o sa-mi ramana mereu in minte. Inca nu constientizez ce s-a intamplat”,a adaugat Janis. Tatal lui Amy, Mitchell, s-a intors de urgenta de la New York. „Vin acasa, trebuie sa fiu cu ea. Nu pot ceda psihic si fizic de dragul amintirii ei”, a explicat tatal regretatei artiste britanice. La resedinta unde Amy si-a dat ultima suflare, fanii s-au inghesuit sa depuna flori si sa-si exprime regretul fata de disparitia prematura a cantaretei. 27 de ani, varsta fatidica pentru vedete

Cifra 27 pare sa fie una neagra pentru artisti, multi dintre ei disparand dintre noi la aceasta varsta. Amy Winehouse nu este singura vedeta care a murit la varsta de 27 de ani. Brian Jones, chitaristul de la Rolling Stones, a fost gasit inecat, in piscina casei sale, pe 3 iulie 1969. Unul dintre cei mai buni chitaristi ai tuturor timpurilor, Jimi Hendrix, a murit asfixiat cu propria voma la 27 de ani, pe 18 septembrie 1970. Era dependent de droguri si obisnuia sa amestece somniferele cu vin. Artista Janis Joplin a incetat din viata tot la 27 de ani, pe 4 octombrie 1970, in urma unei supradoze de heroina. Solistul trupei The Doors, Jim Morrison, a decedat pe 3 iulie 1971 din cauza unei insuficiente cardiace. Kurt Cobain, liderul trupei Nirvana, s-a impuscat pe 5 aprilie 1994, sinuciderea lui fiind invaluita de mister, controverse si teorii ale conspiratiei.