Amy Slaton are parte de o nouă schimbare în viață, după ce a descoperit că e însărcinată. După operația de micșorare de stomac pe care a suferit-o în urmă cu patru luni, vedeta TLC era pregătită pentru un nou corp și o nouă viață. Însă, nu era pregătită pentru răsturnarea de situație care a avut loc în viața ei.
„În urmă cu patru luni, atinsesem 250 de kilograme, am atins obiectivul pus de Dr. Proctor. Dar din momentul în care a debutat pandemia, știu că am început să depun din nou, dar nu știu cât de mult. „
Mai mult, Amy era de părere că e foarte probabil să fie vorba de un efect advers al operației suferite, căci începuse să se plângă de constipație. Fapt ce l-a determinat pe soțul ei, Michael, să o ducă la camera de gardă.
„De ceva timp aveam probleme în a merge la toaletă. Tot ce vreau este să mă eliberez, nu mai suport. Burta mea este atât de mare pentru că nu pot merge la toaletă. N-am avut niciodată un asemenea disconfort. Chiar mă îngrijorez la gândul că ar putea fi ceva serios. E îngrozitor, pentru că operația mea a fost făcută doar în urmă cu patru luni. Corpul meu nu și-a revenit complet. „
După trei ore petrecute la urgențe, Amy a ieșit și i-a dezvăluit marea surpriză lui Michael, care era vizibil șocat.
„Am putut merge la toaletă, dar mai este ceva. Sunt însărcinată! Pentru a face raze X, trebuie să faci și un test de sarcină. Așa că am făcut, atunci doctorul s-a întors și mi-a zis că nu putem face raze X pentru că sunt însărcinată.”
Sora ei, Tammy, nu a avut o reacție prea bună la auzul marii vești
„Mi-aș dori să te fi mințit! Știi că nu ar trebui să fii însărcinată acum. Nu mă înțelege greșit, vreau ca tu să ai copii, dar e prea devreme. „