Amna, momente dificile după eliminarea de la Survivor: ”Abia am ieșit din spital!” Ce a făcut Faimoasa
Amna a fost prima Faimoasă eliminată din competiția difuzată pe Kanal D, dar la puțin timp a ajuns la spital. Chiar fosta concurentă de la Survivor România 2021 avea să-și anunțe fanii. Din fericire, Amna nu este în pericol.
Amna avea să le scrie fanilor ei, pe Instagram, la scurt timp după ce a fost eliminată din competiția Survivor România. Se pare, însă, că vedeta a trecut și pe la spital, cu unele probleme. ”Din păcate, drumul meu la @survivorromania.oficial s-a incheiat aici. Chiar dacă m-am confruntat cu câteva probleme serioase de sănătate, am încercat să dau tot ce am mai bun. Ieri am ieșit din spital și abia aștept să ajung acasă. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru toată susținerea. Nu aveți idee câte surprize am pregătit pentru voi”, a fost mesajul cântăreței pentru admiratorii ei.
Amna, momente dificile după eliminarea de la Survivor: ”Abia am ieșit din spital!” Ce a făcut Faimoasa
Imediat a primit și comentarii de apreciere pentru ceea ce a făcut la Survivor, dar și pentru caracterul ei. ”Felicitări și să ajungi în siguranță acasă!!”, ”Felicitări️ și multă sănătate. Ești un om deosebit”, ”Felicitări, ai fost genialăăă!!”, ” Ești frumoasă drăguță și minunată, talentată, ai fost minunată și ai jucat extrem de bine, ai dat tot pe teren, felicitări”, sunt mesajele admiratorilor. (CITEȘTE ȘI: MAJDA DE LA SURVIVOR ROMÂNIA A LEȘINAT ÎN BRAȚELE LUI JADOR! ”EU NU ȘTIU SĂ MĂ OPRESC!”)
„Sunt mult mai puternică, eu mi-am depășit niște limite. Am învățat să stau cu mine, nu apucam niciodată să stau cu mine. Așa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Colegii mei nu mai sunt colegi, sunt prieteni, familie. Vreau să-i aplaud din tot sufletul”, erau primele cuvinte ale artistei, la scurt timp după eliminare.