Amical de lux pentru tineretul României la Cluj cu Belgia!
Echipa de tineret a României, calificată la Euro 2019 va juca un amical de gală la jumătatea lunii viitoare cu reprezentativa similară a Belgiei.
Duelul este programat pentru 15 noiembrie, și vine în urma dorinței exprimate de selecționerul Mirel Rădoi de a disputa un meci tare pentru a vedea exact potențialul și slăbiciunile elevilor săi înaintea tueneulului final al Campionatului European de anul viitor din Italia și San Marino.
S-a vorbit despre echipe precum Italia, Spania sau Franţa, dar, în cele din urmă, FRF a bătut palma cu Belgia, a cărei reprezentativă de tineret s-a calificat, de asemenea, la Europenele de anul viitor.
„Nu vreau să spun că vom schimba sistemul sau că vom juca la fel ca Manchester City sau ca Barcelona. E clar că vom încerca să jucăm cât mai sus, vom încerca să nu ne apărăm în propria jumătate, sigur asta şi în funcţie de cât ne va permite adversarul. Să avem o posesie, să fim agresivi, adică pressing cât mai sus, să recuperăm cât mai repede şi nu să dam peste picioare adversarilor. Profilul acestor jucători de la U21 cam aşa este, să practice un fotbal cât mai ofensiv”, a declarat Mirel Rădo la Digi Sport.
Duelul va avea loc la Cluj, pe stadionul CFR-ului, „Dr. Constantin Rădulescu” cel pe care naţionala lui Mirel Rădoi a învins Ţara Galilor, pe 12 octombrie, cu 2-0 şi a făcut un mare pas spre calificarea la primul turneu final din ultimele două decenii.
Calificată fără emoţii la Euro 2019, Belgia U21 e condusă de Johan Walem (46 de ani) şi a avut, la ultima acţiune, un lot cotat la 38 de milioane de euro. Cel mai bun jucător este Landry Dimata, atacantul de 21 de ani de la Anderlecht cotat la şase milioane de euro, urmat de Siebe Schrijvers, vârf care vine de la FC Bruges şi are o valoare de piaţă de 3,5 milioane de euro.