Senatul Statelor Unite a eliminat din proiectul de buget al Pentagonului pe anul viitor, un articol care prevedea accelerarea instalării de noi capabilităţi la sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la baza militară americană de la Deveselu din România.
Decizia vine după ce, în vară, Casa Albă a transmis, în punctul său de vedere oficial asupra proiectului, că eficienţa acestor noi capabilităţi nu a fost încă dovedită şi că, în plus, nu sunt cunoscute potenţialele consecinţe neintenţionate pe care acestea le-ar putea avea asupra populaţiei din zonă. Articolul respectiv, 1686, stipula utilizarea de fonduri bugetare pentru cercetare, dezvoltare, testare şi evaluare în anul fiscal 2018 (octombrie 2017 – septembrie 2018) în scopul continuării dezvoltării, achiziţiei şi desfăşurării de capabilităţi antiaeriene la bazele Aegis Ashore din România şi Polonia, arată news.ro.
Termenele prevăzute pentru desfăşurararea acestor capabilităţi erau, pentru Deveselu, de maximum 1 an de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a bugetului Pentagonului, iar pentru Polonia – de cel mult 1 an de la data declarării ca operaţionale a bazei americane de la Redzikowo. În iulie, Administraţia Prezidenţială de la Washington a transmis Congresului că se opune planului. Articolul a primit votul pozitiv al Camerei Reprezentanţilor, însă a fost eliminat din proiectul de buget de către Senat luna trecută, nemairegăsindu-se în ultima variantă a draftului de act normativ.